
Trupa Hara va sărbători 25 de ani de existență printr-un concert special care va avea loc în cadrul festivalului Folk/Rock Revolution, care se va desfășura la Casa Rineretului din Timișoara.
Trupa s-a înființat la Cluj-Napoca în anul 2000, cântând încă de la început muzica proprie, într-un stil pop-rock, cu influențe din alte genuri. Cele mai cunoscute piese ale lor sunt „Muro Shavo”, „Totaya Ye”, „Ce ți-aș face”, „Cine” sau „Ne vedem la Cluj”, iar membrii actuali ai formației sunt: Flavius Buzilă (voce, chitară), Nunu Racris (tobe), Andrei Bălașa (chitară), Mihai Andrițcu (vioară), Andrei Stoi (percuții, bass).
De-a lungul anilor, Trupa Hara a avut parte și de recunoaștere internațională, două piese ale lor fiind declarate câștigătoare în cadrul unor concursuri de prestigiu. Anul trecut, melodia Rollercoaster a câțtigat premiul European Folk din cadrul concursului InterContinental Music Awards, care a avut loc în Statele Unite ale Americii.
Festivalul Folk/Rock Revolution va avea loc în 20 și 21 septembrie la Casa Tineretului și va include și un concurs destinat tinerelor talente.
Conform organizatorilor la acest concurs se pot înscrie trupe de folk sau artiști solo aflați la început de drum, performeri noi, pasionați de muzică folk și de mesaje autentice și compozitori și interpreți dornici să își prezinte creațiile unui public larg, atât artiști cu compoziții proprii, cât și interpreți de cover-uri. Concursul se va desfășura în după-amiaza fiecărei zile de festival, înaintea concertelor. Înscrierile pentru concursul din cadrul Folk/Rock Revolution se fac aici.