
Visit Timiș invită publicul, în special cu ocazia weekend-ului de Halloween, să exploreze comuna Pietroasa, din Munții Poiana Ruscă, printr-un traseu inedit care îmbină frumusețea naturii sălbatice cu mistere adânc înrădăcinate în istoria locală. Punctul central al acestui periplu este Cripta lui Bogdanovich Ferencz, locul de veci al fiului contesei Leopoldina Stojánovits, cunoscută local ca „Măreasa”.
Cripta săpată în stâncă, situată pe pârâul Șopot, la Poieni, este înconjurată de o legendă tulburătoare despre iubire, dueluri fatale și o suferință maternă eternă. Leopoldina a construit cripta în secolul al XIX-lea pentru unicul ei fiu, Ferencz, care s-a stins la 18 ani în condiții neclare, în urma unui duel la Budapesta.
„Se spune că atunci când ceața coboară peste dealurile din Poieni… de pe cărări întunecate se poate auzi un murmur, o femeie ce își jelește cu amar fiul pierdut,” se arată în comunicatul Visit Timiș.
Trupul lui Ferencz a fost adus și reînhumat la Poieni în 1881, într-un sicriu de cristal.
După ce mormântul a fost jefuit la scurt timp, iar corpul aruncat în râul Bega, contesa l-a reașezat într-o încăpere interioară a criptei, zidind definitiv intrarea. Astăzi, osemintele tânărului pot fi zărite printr-o crăpătură în zid, alimentând legendele.
Alte atracții pe „Traseul Măresei”
Comuna Pietroasa oferă o paletă largă de atracții pentru iubitorii de natură și istorie, accesibile la doar o oră distanță de Timișoara:
- Cascada Șopot: O frumusețe naturală situată după tabăra Poieni Strâmbu.
- Peștera Albastră: Unică prin nuanța sa de „albastru de Pietroasa”. Accesul pe jos durează aproximativ o oră din sat, fiind necesare lanterne și încălțăminte rezistentă la apă.
- Pietrele Cohului: O formațiune geologică impresionantă, un labirint natural comparabil cu Babele.
- Obiective Istorice: Ruinele conacului contesei, tunelele vechii mocănițe, dar și cele mai vechi și bine conservate biserici de lemn din Banat, aflate în Crivina de Sus (1676) și Poieni.
- Loc de Belvedere: Un punct spectaculos cu balansoar, situat între Pietroasa și Poieni, în Crivina de Sus.
Comuna dispune și de unități de cazare pentru cei care doresc să petreacă mai mult timp pe „una dintre cele mai spectaculoase zone montane ale județului Timiș.”





