
Cinematograful Timiș aniversează, între 10 și 12 octombrie, doi ani de la redeschiderea sa cu un program special, în care este inclusă și excepționala ecranizare a lui Miloš Forman, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după romanul omonim al lui Ken Kesey.
Filmul, realizat în urmă cu 50 de ani, a câștigat cinci premii Oscar, unul dintre acestea fiindu-i decernat protagonistului principal, Jack Nicholson.
Tot în cadrul galei aniversare va fi proiectat ultimul episod din seria „Mari pictori pe ecran”, dedicat impresionismului american, și un nou documentar, „Arhitecții naturii”, din ciclul „România sălbatică”. În program mai e inclusă avanpremiera filmului „Da”, semnată de cineastul Nadav Lapid, o selecție muzicală de videoclipuri românești din anii 1990-2000 sub genericul „Video Bazar 2000” și un „party” aniversar.
Programul detaliat al zilelor aniversare și biletele se găsesc pe site-ul Cinema Timiș și pe paginile de Facebook și de Instagram ale cinematografului.