Exponatele lunii octombrie în muzeele din vestul țării

Exponatele lunii octombrie în muzeele din vestul țării

0
DISTRIBUIȚI


Săpăturile arheologice de la Sântana, județul Arad, au scos la iveală una dintre cele mai mari fortificații ale epocii bronzului din Europa, care se întindea pe mai bine de 130 de hectare. În interiorul fortificației au fost descoperite numeroase artefacte și monumente ale căror urme se mai pot vedea și astăzi.

Fortificația își are începuturile în jurul anului 1500 î.d.Ch., a fost distrusă spre anul 1300 î.d.Ch. și a mai supraviețuit un secol când a fost din nou asediată și și-a încetat existența. Descoperirile arheologice – podoabe de aur și bronz, mărgele de sticlă importate din Egipt sau Mesopotamia ori grafit din Boemia – atestă că era o cetate în care trăia o pătură bogată, ipoteză confirmată și de clădirile cu dimensiuni monumentale identificate în timpul săpăturilor precum și a movilelor funerare de pe marginea fortificației, care sunt cercetate în prezent de arheologi. Una dintre clădiri, cu o suprafață de aproximativ 1.700 de metri pătrați, avea mai multe încăperi, pardosite Din acest an, a început și cercetarea movilelor funerare, după ce investigațiile geofizice au arătat că în cea din mijloc, care are aproape un hectar, ar exista o structură asemănătoare cu clădirea deja dezvelită, lucru confirmat de săpăturile făcute de arheologii arădeni. Aici s-a descoperit o construcție ridicată din lemn și lut de mari dimensiuni, care pare să fi fost utilizată pentru scurt timp, având caracteristicile unui edificiu funerar, al cărui mister va fi, poate, dezlegat de cercetările viitoare.

Un vas de lut bitronconic din epoca bronzului târziu, descoperit la Gurasada, este unul din artefactele prezentate în această lună de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Vasul impresionează atât prin dimensiunile sale remarcabile, cât și prin decorul cu proeminențe conice și caneluri fine, specific acestei epoci. Suprafața exterioară a vasului a fost lustruită iar interiorul netezit, conferind obiectului un aspect rafinat pentru acea perioadă, el fiind datat în jurul anilor 1250–1100 î.Hr. Vasul aparține grupului cultural Susani, specific epocii bronzului târziu din spațiul transilvănean, și este o mostră a creativității și măiestriei civilizațiilor preistorice. În palatul Magna Curia este expusă și o aplică de bronz din secolele II-III d.Ch., o piesă ornamentală spectaculoasă care redă un grifon cu trup de leu și cap, aripi și creastă de pasăre. Deși a suferit deteriorări de-a lungul timpului, se mai pot remarca frumusețea detaliilor, finețea liniilor incizate care sugerează blana animalului sau eleganța cu care își răsucește coada pe laba dreaptă. Nu se știe care ar fi putut fi destinația acestui obiect, în opinia arheologilor el fiind probabil un element de decor pentru o piesă de mobilier sau un ornament pentru o cască de gladiator. Artefactul a fost descoperit la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde se mai ascund încă vestigii valoroase.

Muzeul Banatului Montan din Reșița este închis pentru renovare, dar muzeografii au decis să prezinte reșițenilor și nu numai câteva din obiectele care vor fi expuse în muzeul reamenajat prin intermediul unor afișe inedite care vor rula pe ecranele digitale din stațiile de tramvai ale orașului în următoarele luni, încercând să evidențieze legăturile contemporanilor cu cei care au trăit în alte vremuri. Printre exponatele prezentate se numără un aparat de radio cu galenă care mai era folosit la mijlocul secolului XX,  cinematografe la mare căutare tot în secolul trecut, un album cu istoria Reșiței și povești ale reșițenilor, o monedă romană cu care se puteau cumpăra patru cai, un corn de praf de pușcă, un coif greco-iliric descoperit lângă Reșița, un opaiț roman care amintește de cele folosite în casele bunicilor sau case cu valoare istorică.

De 1 octombrie, Ziua Internațională a Cafelei, Muzeul Național al Banatului expune un serviciu de cafea din porțelan de Boemia, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a fost donat muzeului, alături de alte obiecte valoroase, de familia dr. ing. Andrei Pogány, cu prilejul aniversării vârstei de 90 de ani. Serviciul a aparținut bunicilor materni dr. Géza Lichtscheindl, medicul-șef al orașului Timișoara, și Maria, născută Ellinger și amintește de dimineți liniștite în care cafeaua era băută dintr-un serviciu elegant, de oameni care prețuiau rafinamentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.