
Cu trei zile înainte de închiderea expoziției „Mezzotinta” organizate de Muzeul Național de Artă Timișoara în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design, vineri, 3 octombrie, la ora 15:00, în galeria L, va avea loc o demonstrație artistică susținută de studenții facultății, care vor oferi o incursiune practică în tehnica gravurii și a mijloacelor tradiționale de imprimare.
Expoziția a adus în prim plan lucrări realizate în tehnica mezzotintei, una dintre cele mai rafinate și spectaculoase modalități de expresie în arta grafică și cu ajutorul studenților, publicul va avea astfel prilejul să descopere întreg procesul artistic prin care lucrările iau naștere, precum și rezultatele demonstrației.
Cunoscută și ca „maniera neagră”, mezzotinta este una dintre cele mai rafinate și rare tehnici de gravură din lume.
Inventată în secolul al XVI-lea și îndrăgită de artiștii englezi pentru felul spectaculos în care poate reda catifelarea tonurilor de negru, mezzotinta presupune un proces extrem de migălos și de durată, rezultând într-o bogăție tonală unică, intensă și misterioasă. Deși foarte apreciată în SUA, Japonia, Canada și Europa de Vest, această tehnică rămâne puțin cunoscută în România, ceea ce face ca acest eveniment organizat în cadrul expoziției să fie cu totul inedit și valoros.
Expoziția, deschisă în 17 iulie, prezintă 30 de lucrări de gravură realizate de studenți ai Facultății de Arte – secția Grafică și pun în valoare diversitatea expresivă, maturitatea plastică și spiritul inovator al noii generații de artiști. „Mezzotinta” face parte din programul Sezon de grafică la MNArT, ce reunește nouă proiecte expoziționale dedicate graficii contemporane, inițiate de muzeu cu scopul de a sprijini tânăra generație de artiști prin expunere publică, dialog artistic și promovarea artei contemporane.
Expoziția mai poate fi vizitată până duminică, 5 octombrie.