În cadrul primei ediții a festivalului – concurs Folk Rock Revolution – eveniment care a avut loc în luna aprilie a acestui an la Casa Tineretului din Timișoara – Daniela Grosu a câștigat premiul al treilea la secțiunea adulți. În ultimele luni, vocea caldă care cântă povești de iubire s-a remarcat la diverse evenimente și a reușit să transmită un mesaj coerent, compozițiile ei fiind pline de emoții, gânduri și sentimente. Sâmbătă 18 octombrie de la ora 19 la Scena, va avea loc evenimentul Povești de iubire, unde publicul va asista la o prezentare de carte de poezii cu Irina Klein și primul concert „plin” semnat Daniela Grosu. În cele ce urmează am realizat un interviu cu Daniela, care face parte din Corul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Timișoara, corul Comunitar, grupul Flores și este conducătoarea grupului de copii Iris al Liceului Teoretic Special Iris din Timișoara.
De unde vine pasiunea ta pentru muzica folk și care au fost primii pași în lumea muzicii?
Primii pași în lumea muzicii i-am făcut la 6 ani, când mama m-a înscris în clasa întâi la Liceul de Muzică Ion Vidu, la vioară. Îmi plăcea să cânt, dar cu vioara nu m-am prea împăcat. Norocul meu a fost că o familie de sași a plecat în acea perioadă în Germania și ne-a lăsat nouă pianul: un pian mare, de concert, cu coadă. A fost bucuria mea. În al doilea trimestru al clasei întâi, m-am transferat la pian și apoi am studiat acest instrument până am terminat clasa a 8-a. După asta, am dat admitere la Liceul Pedagogic. Și imediat mi-am dat seama că, deși relația mea cu Liceul Ion Vidu s-a încheiat, relația mea cu muzica nu se va încheia atât de repede. În acea perioadă, Cenaclul Flacăra reușea să adune foarte mulți oameni talentați pe scenă și un număr impresionant de mare de oameni în public. Am devenit rapid fan. Și ascultam piesele cântate de Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Florian Pittiș, Vasile Șeicaru, Tatiana Stepa, Ștefan Hrușcă la radio sau pe casete dacă prindeam.
Când se întâmpla ca Cenaclul să ajungă în turneu la Timișoara, era sărbătoare. Rezultatul acestei experiențe a fost că mi-am cumpărat chitară și am învățat singură să cânt la ea. Bineînțeles că piesele pe care le cântam erau cele lansate în cadrul Cenaclului Flacăra. De aici a venit pasiunea mea pentru muzica folk.
La prima ediție Folk Rock Revolution ai urcat pe scenă și ai câștigat locul trei la secțiunea adulți. Cum a fost acest eveniment pentru tine? Te-a motivat să mergi mai departe?
După cum spuneam, pe la 16 ani am învățat să cânt la chitară, dar cântam doar în casă și la ieșirile cu cortul la iarbă verde, la un foc de tabără sau pe munte, cu un grup de prieteni. Am încercat prin 1987-1988 să ne facem o trupă, dar nu s-a finalizat nimic. Așa că abia anul acesta în martie, a fost debutul meu pe scenă ca solistă. Prima ediție a festivalului Folk Rock Revolution mi-a dat posibilitatea să-mi prezint creațiile pe scenă în fața unui public, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un începător. Faptul că am fost apreciată și am primit și un premiu, a fost cireașa de pe tort.
Cred că este foarte important primul pas, și mai cred că Răzvan Stochiță, organizatorul festivalului, face un lucru deosebit dând șansa celor care sunt la început de drum să se afirme.
Cum a fost să urci pentru prima oară pe scenă, la 58 de ani?
Am 58 de ani, dar vârsta este doar un număr. Emoțiile debutului cred că sunt aceleași indiferent de vârstă. Nu cred că mi-ar fi fost mai ușor la 20. Te trezești singur, în fața unei mulțimi de oameni și a unui microfon care te face să te auzi cu totul altfel decât știai tu că suni și ai prietenă doar chitara.
De ce s-a întâmplat abia acum…debutul muzical?
Pentru că acum am avut suficient timp și inspirație pentru a compune. Și era păcat ca piesele mele să rămână într-un sertar și să le ascult sau să le cânt doar eu. Cât timp îmi face placere să cânt, voi căuta să ajung pe scenă și să dăruiesc tuturor bucuria pe care o simt eu, cu vocea, cu chitara, cu inima.
Câte piese ai compus și unde te poate asculta lumea online?
În prezent am șapte melodii pe care le cânt pe scenă și încă vreo patru în lucru. M-a întrebat o doamnă după un spectacol unde mă poate asculta online. Și atunci mi-am dat seama că e cazul să creez un canal de youtube unde să-mi promovez piesele. În prezent am doar două piese postate. Urmează să postez săptămânal câte una. Deocamdată am doar înregistrări din concerte. În studio îmi doresc foarte mult să ajung să înregistrez și poate să și lansez un album.
Ce teme abordezi în compozițiile tale?
Deocamdată, în compozițiile mele tema este iubirea.
Consider că acest subiect este tot timpul de actualitate. Indiferent de vârstă, iubirea ne dă târcoale și trecem vrând-nevrând printr-o grămadă de etape: prima iubire, prima decepție, prima suferință din dragoste, iubirea matură, iubirea ascunsă, iubirea la prima vedere, prima ceartă … După cum vezi, am de unde alege. Mai ales că am trecut prin majoritatea dintre ele. Și mai am o calitate… sau defect. Sunt empatică. Simt poate mai mult decât mi-aș dori, sentimentele celor cu care mă înconjor. Și unele dintre ele devin subiecte în cântecele mele.
În acest an ai avut ocazia să mai cânți pe diverse scene. Cum te simți pe scenă?Ai trecut peste emoțiile inerente de la început?
Într-adevăr, am mai cântat, am întâlnit oameni entuziaști ca Șerban Comșa și Cristina Gomboș care iubesc muzica și care adună pe scenă artiști, ce au astfel, ocazia să împărtășească lumii ceea ce simt.
Cum mă simt pe scenă? La prima apariție, pe scenă la Casa Tineretului am fost terifiată. Am avut emoții îngrozitor de mari. Nu știu cum de m-am gândit să debutez direct într-un concurs. Dar s-a dovedit până la urmă că dacă ai ceva de transmis publicului, trebuie să profiți de orice oportunitate. Și a fost bine.
Următorul spectacol a fost la Giroc, în aer liber: Folk de tabără. A fost mult mai lejer, mult mai aproape de felul în care cântasem eu înainte, și am început să mă simt mai în largul meu. Pentru asta trebuie să-i mulțumesc în special Codruței Niculescu care mă îndrumă în cizelarea vocii și care nu știu cum a reușit să-mi insufle încrederea pe care o am acum pe scenă. În spatele casei – la Seara Cântecelor de munte a fost și mai ușor, nu am fost singură, am avut două prietene cu mine, pe scenă, Iasmina Fenjat și Slavița Bacinschi care au facut backing vocals la două dintre piese. La Ziua Porților Deschise-Atelierul de Folk de la Giroc, deja, emoțiile nu mă mai paralizau. Ultima apariție pe scenă a fost la ediția a 2-a a festivalului Folk Rock Revolution unde m-am simțit extraordinar. Cred că depinde foarte mult și de reacția publicului. Și cred că publicul a primit bine piesele mele. Ceea ce este o mare bucurie pentru mine. Emoții voi avea tot timpul când voi fi pe scenă, dar acum știu că ele au un rol foarte important. Te ajută să simți și să transmiți mesajul pieselor mult mai bine.
Sâmbătă 18 octombrie vei avea primul tău concert plin la Scena. Cum te pregătești pentru acest spectacol ?
Faptul că voi fi într-un spectacol ca și cântăreț ” principal” îl datorez Irinei Klein, o mare artistă a cuvintelor, pe care am cunoscut-o pe Facebook și care are niște poezii minunate. A venit la mine după ultimul spectacol și mi-a propus o colaborare. Într-adevăr, ea scrie și eu cânt „Povești de iubire”. Sunt convinsă că va fi o combinație reușită. Irina tocmai a avut lansarea unui volum de poezii și va recita câteva dintre poeziile ei care-ți ating inima. Cântecele mele sunt instantanee din viață puse pe muzică folk. Sper ca în versurile mele să se regăsească cât mai mulți dintre cei prezenți și muzica să le rămână în suflete. De pregătit mă pregătesc la fel ca pentru orice spectacol. Exersez zilnic la chitară, fac vocalize, repet cântecele. Cred că asta face oricine trebuie să urce pe scenă. Vă invit deci, la o seară de muzică și poezie, într-un cadru intim la Scena, în Piața Traian, orele 19. Vom fi eu și Irina, o chitară și…o mână de prieteni.
Ce planuri de viitor ai? Cum vezi scena de muzică folk din Timișoara, la ora actuală?
Pentru viitor îmi doresc să nu mă părăsească inspirația, să pot compune în continuare. Mi-aș dori să pot înregistra piesele în studio, să am colaborări cu alți artiști. Eu simt că unele piese sună mai bine cântate cu baterie, chitară, chitară bass. Îmi doresc să pot cânta în continuare, să am unde cânta, să continui proiectele în care sunt deja implicată și care se referă tot la muzică: fac parte din Corul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Timișoara, corul Comunitar, grupul Flores, conduc grupul de copii Iris al Liceului Teoretic Special Iris Timișoara și încerc să devin instrumentist într-o orchestră de tamburași.
Despre muzica folk pot să spun că mie mi se pare că se află într-o perioadă prolifică. Nu doar pentru că există destul de multe concerte de acest gen prin oraș, dar este o adevărată mișcare orientată spre copii și tineri. Împreună cu grupul Flores, din care sunt mândră că fac și eu parte, am avut ocazia să particip la mai multe dintre edițiile „Pune mâna pe chitară”. Este impresionant să vezi zeci de copii cu chitări în mână, cântând piese care m-au impresionat pe mine când eram la vârsta lor. Și în Timișoara sunt multe grupuri de mici chitariști care cresc cântând.
