
Foto: primariatm.ro
Primăria Municipiului Timișoara desfășoară lucrări ample de modernizare la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, care va fi transformat într-un campus educațional modern și eficient energetic. Proiectul vizează îmbunătățirea condițiilor de studiu și cazare pentru cei peste 600 de elevi ai unității de învățământ.
Lucrările avansează în prezent la clădirea internatului, unde echipele de pe teren finalizează instalațiile electrice și termice interioare. Izolarea termică a fațadei este realizată în proporție de aproximativ 70%, iar constructorul se pregătește să monteze noua învelitoare a acoperișului.
Potrivit primarului Dominic Fritz, proiectul reprezintă „primul șantier serios de la construcția școlii, acum 60 de ani”, obiectivul fiind transformarea instituției într-o „școală verde, modernă și eficientă energetic”.
Lucrările au început în vara acestui an și sunt realizate etapizat.
În prima fază, se reabilitează clădirea internatului, urmând ca elevii să fie relocați temporar acolo pentru a permite continuarea lucrărilor la corpul principal al liceului, fără întreruperi ale activității educaționale.
Investiția cuprinde modernizarea tuturor celor cinci clădiri din campus: corpul principal al liceului, internatul, sala de sport, cantina și atelierele. Proiectul include termoizolarea fațadelor și acoperișurilor, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea sistemului de alimentare cu apă caldă și construirea unui punct termic care va deservi întregul ansamblu.
Totodată, se vor reface complet instalațiile electrice, sanitare și de canalizare, iar iluminatul va fi modernizat prin montarea unor corpuri eficiente energetic.
Valoarea totală a contractului este de peste 29,5 milioane de lei, lucrările fiind executate de firma NEDEX GRUP SRL. Finanțarea este asigurată în proporție de aproape 19,7 milioane de lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), diferența provenind din bugetul local al municipiului. Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni.