
Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, a primit astăzi vizita lui Elzo Molenberg, Adjunct al Șefului Misiunii Regatului Țărilor de Jos în România, aflat la Timișoara cu prilejul aniversării a 30 de ani de activitate a Fundației „Pentru Voi”. Din delegație a făcut parte și Marius Popa, Consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la Timișoara.
Întâlnirea a avut ca obiectiv extinderea cooperării în domenii precum gestionarea eficientă a deșeurilor, managementul Canalului Bega, mobilitatea sustenabilă și dezvoltarea economică regională.
Reprezentanții olandezi au precizat că Ambasada Regatului Țărilor de Jos pregătește planul anual de acțiune pentru 2026 și că județul Timiș poate fi luat în considerare pentru mai multe parteneriate sectoriale.
„Așa cum are nevoie de investiții, Timișul are nevoie și de parteneriate care aduc expertiză și soluții aplicate.
Țările de Jos reprezintă un model european în gestionarea resurselor și în tranziția către o economie verde. Ne dorim să pornim proiecte concrete, care să aibă un efect vizibil în comunitate”, a declarat Alexandru Iovescu.
În cadrul întâlnirii s-a convenit elaborarea unei note tehnice privind situația deșeurilor în județul Timiș, care va fi transmisă Ambasadei pentru identificarea unor modele de acțiune. De asemenea, s-a stabilit constituirea unui grup de lucru comun pentru schimb de experiență în managementul Canalului Bega și dezvoltarea rutelor cicloturistice. Țările de Jos se numără printre principalii parteneri economici ai României și sunt importanți investitori în județul Timiș, cu peste 100 de companii active.





