A început modernizarea ultimei porțiuni din DJ 691. Un an și jumătate...

A început modernizarea ultimei porțiuni din DJ 691. Un an și jumătate pentru reabilitarea a 29 de kilometri de drum

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a anunțat astăzi startul oficial al lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 691, pe sectorul cuprins între descărcarea de pe autostrada A1, după Giarmata, și limita cu județul Arad, pe direcția Lipova. Ordinul de începere a lucrărilor și predarea amplasamentului au fost realizate în această dimineață, a transmis Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Proiectul are un termen de execuție de 18 luni, iar finalizarea este prevăzută pentru luna mai 2027. Modernizarea vizează un tronson de 29,08 km, între kilometrii 13+674 și 42+754,25.

Traseul DJ 691 traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este puternic deteriorat din cauza traficului greu, în special al camioanelor care transportă piatră și nisip de la balastierele din județul Arad. Autoritățile subliniază că, odată cu modernizarea drumului și instalarea noilor sisteme de cântărire, vehiculele de mare tonaj vor trebui să respecte limitele admise.

Intervențiile vor include:

  • Refacerea integrală a asfaltului și modernizarea drumului cu câte o bandă pe sens;
  • Amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale și construirea unui sens giratoriu;
  • Realizarea a 12 stații de autobuz și amenajarea a 34 de locuri de parcare, plus 6 stații de încărcare pentru vehicule electrice;
  • Modernizarea iluminatului public pe o lungime de 3.320 metri liniari;
  • Lucrări la două poduri și 55 de podețe transversale;
  • Amenajarea a 534 accese la proprietăți;
  • Instalarea sistemelor de colectare și evacuare a apelor pluviale;
  • Amenajarea a 17.789 mp de spații verzi și plantarea a 12.000 metri liniari de arbori.

Un element esențial îl reprezintă montarea a două platforme de cântărire pentru un cântar mobil, precum și modernizarea actualei platforme destinate verificării tonajului camioanelor.


Autoritățile afirmă că, după punerea în funcțiune, instituțiile de control vor trebui să verifice riguros respectarea greutății maxime admise.

Valoarea totală a proiectului este de 126.513.733 lei, din care 87.099.331 lei reprezintă cofinanțare europeană. Investiția face parte din obiectivul strategic de modernizare a rețelei de drumuri județene și de conectare a comunităților rurale și urbane la rețeaua TEN-T.

În total, șase localități rurale sunt conectate direct sau indirect prin acest tronson modernizat, iar aproximativ 36.200 de locuitori vor beneficia de îmbunătățirea infrastructurii de transport, reducerea timpilor de deplasare și fluidizarea traficului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.