Primăria Timișoara a inițiat procedurile pentru integrarea radarelor fixe în sistemul național...

Primăria Timișoara a inițiat procedurile pentru integrarea radarelor fixe în sistemul național e-SIGUR. MAI spune că sistemul este încă în testare

2
DISTRIBUIȚI

Municipalitatea timișoreană a demarat pașii administrativi necesari pentru integrarea în platforma națională e-SIGUR, coordonată de Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Română. Sistemul permite folosirea radarelor locale pentru sancționarea automată a șoferilor care încalcă regulile de circulație.

Conform datelor municipalității, în oraș sunt înregistrate peste 17.000 de treceri pe roșu în fiecare lună, iar incidentele rutiere sunt relatate aproape zilnic.

„Echipamente avem, legislație există, mai e nevoie doar de ultimul pas: conectarea la sistemul Poliției Rutiere, ca să putem avea un oraș sigur în trafic. Nu vrem un oraș peticit cu limitatoare de viteză – nu asta e soluția. Vrem un oraș în care regulile sunt respectate pentru că există consecințe reale. De aceea insistăm pe radare fixe și pe un sistem automat de sancționare: e cel mai eficient mod de a schimba comportamente și de a salva vieți”, a transmis Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Legislația necesară a fost adoptată cu întârziere, însă cadrul legal este acum disponibil. Municipalitatea deține nouă radare fixe, dintre care două recent achiziționate, ce urmează să fie instalate în locații stabilite împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Toate echipamentele sunt compatibile cu platforma e-SIGUR, iar funcționarea lor depinde de activarea sistemului național de către Poliția Română.

Sistemul de management și supraveghere a traficului al Primăriei Timișoara, care include 383 de camere video, indică o creștere a frecvenței trecerilor pe roșu în lipsa unui control automatizat și a sancțiunilor ferme.


Autoritățile locale consideră că integrarea radarelor în e-SIGUR reprezintă un pas necesar pentru reducerea comportamentelor periculoase și pentru creșterea siguranței rutiere.

Primăria Timișoara și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Ministerul Afacerilor Interne în vederea accelerării tuturor procedurilor, astfel încât sistemul să poată deveni operațional în cel mai scurt timp.

Reacția municipalității vine după ce, ieri, Ministerul Afacerilor Interne a transmis un comunicat în care a dezmințit acuzațiile privind blocarea sistemului e-SIGUR. MAI a precizat că platforma se află în etapa de integrare și omogenizare tehnică, întrucât include nu doar camere video, ci și echipamente cu tehnologii și standarde diverse, module ANPR, fluxuri de date securizate și mecanisme de audit.

Potrivit ministerului, procesul de testare și certificare este în desfășurare, iar conectarea se poate valida numai dacă echipamentele respectă cerințe stricte de acuratețe, securitate cibernetică și compatibilitate cu hub-ul MAI. De asemenea, MAI subliniază că legislația actuală permite un volum limitat de procesări manuale, iar automatizarea completă necesită modificări suplimentare.

„Un sistem lansat neomologat ar genera erori, anulări masive în instanță și ar compromite încrederea publicului. MAI nu poate și nu va sacrifica legalitatea pentru declarații politice”, a transmis instituția.

2 COMENTARII

  1. Vaaai, dar ce ne-am bucura ! Uite așa am putea sa dovedim in instanță că unii șoferi încalcă grav regulile de circulație iar că unii polițiști impart amenzi ,așișderea, după bunul.plac…

  2. Cred ca Fritz, jubileaza cu gândul la câți bani va incasa de la șoferi. E ca și când ar fi descoperit un zacamant de petrol.
    De banii aia va putea sa angajeze tot partidul la Primărie.

Răspunde-i lui Morgana Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.