
Trupa Sonatic a lansat un videoclip live la piesa care dă titlul albumului de debut „Sunt” – apărut cu 11 ani în urmă – filmarea fiind realizată în luna septembrie a acestui an, în cadrul concertului organizat la-nălțime, pe terasa de la etajul 7 al noului cămin UVT din Complexul Studențesc. Evenimentul a marcat lansarea celui de-al treilea album al formației numit Haz și a fost inclus în manifestările cu care Universitatea de Vest din Timișoara începe fiecare nou an universitar. Dată fiind locația inedită și spațiul limitat, la concertul de lansare a noului material discografic au participat doar aproximativ 100 de spectatori norocoși. Trupa Sonatic a lansat albumul de debut, „Sunt”, in anul 2014, material care a fost desemnat Best Romanian Rock Album, în cadrul Maximum Rock Awards, în același an.
În 2016, a apărut albumul cu numărul doi – „Iluzii”. Următorul concert al formației timișorene care îl are ca solist vocal pe Bogdan Racz va avea loc sâmbătă 29 noiembrie, de la ora 20 la Nemesis Art Club, în deschiderea lor urmând să susțină un recital cei de la Dubla 3.





