Timișoreanca Amalia Matei, nou membru în CA al Televiziunii Române

Timișoreanca Amalia Matei, nou membru în CA al Televiziunii Române

0
DISTRIBUIȚI


Amalia Matei, jurnalist și specialist în comunicare, originară din Timișoara, se numără printre persoanele recent validate în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. După depunerea jurământului în plenul Parlamentului României, aceasta a transmis un mesaj public în care a vorbit despre responsabilitatea pe care o implică noul său mandat.

„Numirea mea în Consiliul de Administrație al SRTv reprezintă o responsabilitate pe care am primit-o cu profund respect și cu deplina conștientizare a rolului Televiziunii Publice în viața democratică a României”, a declarat Amalia Matei.

Ea a subliniat că momentul depunerii jurământului a avut o încărcătură special.

„A fost un moment de angajament autentic, iar cine mă cunoaște cu adevărat știe că nu exagerez cu nimic”, a transmis aceasta.

Amalia Matei privește mandatul din CA ca pe o oportunitate de a contribui la modernizarea televiziunii publice, având ca model instituții consacrate la nivel European.

„Vreau să ajut, prin profesionalism și echilibru, la transformarea SRTv într-o instituție modernă, asemenea BBC, ZDF, RAI sau SVT”, a meționat ea.

Ea a precizat că mesajul său nu este unul de autopromovare, ci un anunț oficial al asumării unei responsabilități reale.

„Voi face tot ce depinde de mine să mă achit cu brio de această misiune onorantă, mai ales că le calc pe urme foștilor mei colegi timișoreni, jurnaliști recunoscuți, Raico Cornea și Dietlinde Dinesz”, a spus aceasta.

Mesajul Amaliei Matei s-a încheiat cu formula solemnă: „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.