
Solista timișoreancă Beck Corlan va susține un concert special de Crăciun în curtea Azilului de Noapte Pater Jordan din strada Constantin Brâncoveanu nr. 50, evenimentul urmând să se desfășoare în data de 23 decembrie, de la ora 19.
„Susțin un concert dedicat oamenilor fără adăpost, chiar în curtea Azilului de Noapte. Consider că şi ei sunt o micro-comunitate, şi merită să sărbătorească cu o felie de cozonac şi cu un colind, ca fiecare dintre noi. Să concertezi fiind motivat de un public si o scena e una. Dar să cânți printre cei mai necăjiți oameni, cu speranța să aduci puțină bucurie în necazul lor, deja vorbim de o altfel de motivație. Cred că devenim mai frumoşi când facem binele necondiționat. Invit oamenii să aducă o pătura daca au pe acasă, o pernă pe care să o doneze azilului, ca măcar noaptea să aibă puțin confort acești oameni”, spune solista.
Zilele trecute, Beck Corlan, Ana Kui și Marta Cortuna – cele trei timișorence care au comprimat în nouă minute circa 70 de melodii românești în clipul viral numit Evoluția muzicii românești apărut în 2013- au interpretat pe scena Târgului de Crăciun din Timișoara acest medley, iar în data de 10 decembrie, Beck a cântat în clubul Control din București, în cadrul unui concert sub genericul Roda del Mundo XVI: România & Mali.






