
Schwabenland, Muzeul Șvabilor și Românilor din Banat și Ardeal din unicul sat rotund, Charlottenburg, aflat în județul Timiș, o mai recentă destinație turistică, este locul în care încăperile spun o poveste despre universul șvabilor dar și al românilor de odinioară, fiecare obiect amintind de o tradiție sau de o îndeletnicire.
Satul șvăbesc fără șvabi și amintirile sale
Satul a fost întemeiat în 1771 de coloniști germani și a fost, până la al doilea război mondial, o localitate locuită în exclusivitate de șvabi. Aceștia au plecat, pe rând, în timpul regimului comunist, cumpărați de statul german, iar cei care mai rămăseseră, au părăsit satul în anii postdecembriști, cu o singură excepție, un șvab care nu a vrut să plece din satul natal și a rămas să tragă în fiecare zi clopotele la biserică.
Primii români au venit în sat după al doilea război mondial și în deceniile care au urmat numărul lor a crescut. Astăzi, Charlottenburg este o așezare de români care locuiesc în casele nemțești, dar amintirea celor care au întemeiat satul nu a dispărut.
Un muzeu etnografic unic și mâncăruri după vechi rețete
O veche gospodărie din sat care a aparținut unei familii de țărani șvabi a fost transformată anul trecut într-un muzeu etnografic unic, cu multe obiecte șvăbești, dar și românești, ungurești și sârbești, încăperile au fost mobilate după tipicul locuitorilor de altădată, altele ilustrează ocupațiile femeilor și ale bărbaților, iar șura a fost transformată într-un restaurant care oferă mâncăruri pregătite după vechi rețete locale.
Crăciunul este un bun prilej de a oferi vizitatorilor un program care reînvie tradițiile comunităților bănățene. Atmosfera de sărbătoare se face deja simțită, Schwabenland s-a împodobit cu crenguțe de brad și decoruri care crează o atmosferă de intimitate și căldură în fiecare colț, iar pregătirile pentru marea sărbătoare sunt în toi.
Charlottenburg a găzduit în biserica romano-catolică din micuțul sat un concert de Crăciun care a avut parte de mulți spectatori, la Schwabenland au ars lumânările de Advent, pentru a aminti tradiția șvabilor, creștini romano-catolici, iar în aceste zile care preced sărbătoarea nașterii lui Iisus, în liniștea așezării, răsună colindele.
Program special în așteptarea Crăciunului
În 21 decembrie, Schwabenland îi invită pe toți cei dornici să petreacă o după-amiază și o seară cu un program special, care anticipează sărbătoarea Crăciunului, cu un meniu pe măsură, din care nu vor lipsi pâinea cu untură și ceapă împreună cu răciturile, o tradițională supă de ceapă nemțească, Schweinefillet în crustă de șuncă, cartofi cu rozmarin și fasole verde și piept de pui la cuptor cu ierburi aromatice, în acompaniamentul cântecelor populare românești interpretate de Bianca Opăriuc. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0756.480.999.





















