
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, 29 noiembrie, pe Splaiul Tudor Vladimirescu din Timișoara, în urma căruia trei persoane – o familie – au fost rănite. Șoferul vinovat a părăsit locul faptei, fiind acum căutat de polițiști.
Evenimentul a avut loc pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pe tronsonul dintre Podul Eroilor și Splaiul Sofocle. Un conducător auto care se deplasa pe această rută a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 39 de ani.
În urma impactului violent, au rezultat trei victime, toate pasagere în autoturismul lovit: conducătorul auto (39 de ani), o femeie (39 de ani) și o fetiță (8 ani).
Imediat după producerea coliziunii, șoferul care a pătruns pe contrasens a ales să părăsească locul accidentului fără a aștepta sosirea poliției și fără a le acorda sprijin victimelor.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Cercetările sunt în plină desfășurare pentru identificarea și tragerea la răspundere a conducătorului auto fugar.

UPDATE „Astăzi, 1 decembrie, în jurul orei 18:00, persoana a fost identificată și depistată în trafic pe Calea Circumvalațiunii din municipiul Timișoara, fiind vorba despre un tânăr de 24 de ani.
Totodată, în cauză, au fost efectuate două percheziții domiciliare. Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, a transmis IPJ Timiș.





