Drumul unei voci: Dragoș Moldovan susține un concert special la Timișoara

Drumul unei voci: Dragoș Moldovan susține un concert special la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Dragoș Moldovan, artistul timișorean care în urmă cu șapte ani a câștigat concursul Vocea României, va susține un concert special în data de 23 ianuarie La Kata’S, cu începere de la ora 19. sub genericul Drumul unei voci.

„Anul 2025 a fost unul plin de momente care ne-au rămas în suflet. Un an în care am străbătut țara în lung și-n lat și am întâlnit oameni frumoși și emoții sincere.


N-a fost ușor, n-a fost perfect, dar a fost real. Iar la final, am rămas cu recunoștința„, a spus Dragoș Moldovan.

Artistul și-a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 7 ani când și-a cumpărat prima chitară și a devenit cunoscut melomanilor în mai multe proiecte muzicale. În urmă cu câțiva ani, Dragoș a suferit un grav accident de maşină şi a fost la un pas de moarte. În 2019 a câştigat titlul de Vocea României şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro datorită voturilor telespectatorilor. Dragoș a apărut și în opereta „Silvia”, care a fost interpretată de studenții Universității de Vest – Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, sub îndrumarea conf. univ. dr. Mariana Șarba, unde a interpretat rolul lui Edwin, prințul austriac care se îndrăgostește de Silvia, cântăreața de cabaret. La trecerea dintre ani, Dragoș Moldovan a susținut un concert în fața Primăriei din Arad, alături de Andreea Vlas, care a devenit soția lui anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.