O femeie și un copil au ajuns la spital cu arsuri, în...

O femeie și un copil au ajuns la spital cu arsuri, în urma unui incendiu

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

O după-amiază de vineri marcată de un incident dramatic în comuna Cenei. Un incendiu izbucnit în bucătăria unei locuințe a mobilizat de urgență echipajele de salvatori, soldându-se cu rănirea a două persoane, un adult și un minor.

Alarma a fost dată în jurul orei 13:00, la fața locului deplasându-se imediat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.


În sprijinul militarilor au acționat și voluntarii de la SVSU Cenei.

Datorită intervenției prompte, flăcările au fost localizate la nivelul bucătăriei, unde incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, afectând obiecte de mobilier și materiale textile.

Din nefericire, evenimentul nu a trecut fără victime. O femeie și un copil (fetiță) au suferit arsuri de gradul I și II pe zone extinse ale corpului: la nivelul feței, toracelui și membrelor superioare.

Ambele victime au primit primele îngrijiri la fața locului și au fost transportate de urgență la spital, conștiente și cooperante, fiind preluate de o ambulanță SAJ și de echipajul SMURD sosit la intervenție.

Pompierii au lichidat incendiul și urmează să stabilească cauza exactă a producerii acestuia. Din primele informații, se pare că focul a izbucnit din interiorul bucătăriei, propagându-se rapid la materialele combustibile din jur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.