Întâmpinarea Domnului este sărbătoarea creștină prăznuită cu bucurie, asemeni Sfintelor Paști, în 2 februarie, când Iisus Hristos a fost dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu la 40 de zile după naștere. Tot atunci se făcea și curățirea mamei, în apus sărbătoarea fiind numită „Purificarea Mariei”.
La Templu, Sfânta Familie a fost întâmpinată de dreptul Simeon, căruia i se vestise că nu-și va sfârși zilele până nu-l va vedea pe Hristos, și de prorocița Ana, care slujea la Templu și-și petrecea zilele în post și rugăciuni, „îl lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim”.
Potrivit Evangheliei lui Luca, Simion i-a binecuvântat, spunându-i Mariei: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel, și ca un semn care va stârni împotriviri, și prin sufletul tău va trece sabie. Ca să descopere gândurile din multe inimi…”. În religia creștină semnificația sărbătorii este aducerea luminii lui Dumnezeu de Hristos, într-o lume plină de păcate.
În biserica răsăriteană, sărbătoarea a fost introdusă în anul 526, în timpul împăratului Justin I, și s-a generalizat în cursul aceluiași secol, în timpul domniei împăratului Justinian, în cea apuseană răspândindu-se în aceeași perioadă.
Obiceiul ca mamele să aducă nou-născuții la biserică la 40 de zile după naștere și să-i închine la sfintele icoane din altar s-a păstrat până astăzi, în semn de ofrandă adusă lui Dumnezeu, iar preotul îi însemnează cu sfânta cruce și rostește rugăciunile menite să „curețe” femeia lăuză și să binecuvânteze pruncul, pregătindu-l pentru botez. În iconografie, Iisus este purtat pe brațe fie de mama sa, în spatele căreia stă dreptul Iosif, care aduce două turturele drept jertfă la Templu, fie de bătrânul Simeon, alături de care este reprezentată prorocița Ana.
