
Firmele care au participat la prima etapă a acceleratorului inVest din cadrul inițiativei europene EIT Urban Mobility și care au prezentat soluții inovatoare în colaborare cu parteneri relevanți – autorități publice, companii sau alte organizații – pot participa la noul apel de proiecte dedicat sprijinirii implementării și validării soluțiilor inovatoare dezvoltate în domeniul mobilității urbane. Prin acest demers, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest facilitează tranziția de la faza de concept și testare, la implementarea efectivă a soluțiilor în mediul real.
Soluțiile selectate în cadrul etapei inițiale acoperă o gamă variată de domenii din sfera mobilității urbane, precum micro-mobilitatea, optimizarea traficului, platforme digitale și sisteme inteligente, cu scopul de a contribui la creșterea eficienței și sustenabilității orașelor din Regiunea Vest.
Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Vest 2021–2027, iar valoarea sprijinului nerambursabil poate ajunge până la 200.000 de euro pentru fiecare proiect.
Bugetul total al apelului este de 800.000 de euro, iar contribuția proprie a beneficiarilor este de minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului. Perioada de depunere a proiectelor este cuprinsă între 30 martie ora 12:00 și 29 mai ora 12:00. Lista echipelor eligibile, selectate în prima etapă a acceleratorului inVest, este disponibilă pe platforma programului, iar ghidul solicitantului și documentația aferentă apelului pot fi consultate pe site-ul vest.ro. Prin lansarea acestui apel, ADR Vest susține ecosistemul regional de inovare și contribuie la dezvoltarea unor soluții concrete care să răspundă provocărilor actuale ale mobilității urbane, cu beneficii directe pentru comunități: reducerea timpilor de deplasare, îmbunătățirea calității mediului și creșterea calității vieții în orașe.





