
Mandatul noului manager al Spitalul Victor Babeș, S.L. Dr. Camelia Pescaru, a început oficial astăzi, marcând o schimbare la nivelul conducerii unității medicale, după retragerea fostului manager, Cristian Oancea.
Într-un mesaj public, aceasta a declarat: „Preiau, de astăzi, conducerea spitalului cu respect pentru munca depusă până acum și cu responsabilitate față de oamenii care depind zilnic de această instituție.”
Noul manager a subliniat rolul esențial al instituției în comunitate, afirmând că „un spital înseamnă, înainte de toate, pacienți care au nevoie de sprijin, familii care așteaptă răspunsuri și cadre medicale care lucrează, adesea, sub presiune”, adăugând că progresul depinde de „încredere, respect reciproc și o colaborare sinceră”.
Printre prioritățile anunțate se numără îmbunătățirea mediului de lucru pentru personalul medical și auxiliar, dar și creșterea calității serviciilor oferite pacienților.
„Obiectivul este clar: servicii medicale oferite cu profesionalism, dar și cu respect și atenție”, a precizat aceasta.
Totodată, conducerea a transmis că proiectele aflate în derulare vor fi continuate: „Există inițiative valoroase care trebuie dezvoltate responsabil.
Continuitatea este esențială”.
În ceea ce privește direcțiile viitoare, managerul a indicat deschiderea către dezvoltare și adaptare: „Schimbarea nu înseamnă a o lua de la zero, ci a construi mai departe pe ceea ce este deja bun”.
De asemenea, aceasta a anunțat că va pune accent pe transparență și dialog: „Îmi doresc să înțeleg atât nevoile personalului, cât și ale pacienților, pentru a putea îmbunătăți serviciile medicale”.
Debutul mandatului are loc într-un context complex pentru sistemul sanitar, iar noua conducere își propune o abordare bazată pe colaborare și implicare.
„Este un început cu provocări, dar și cu oportunități. Sunt convinsă că, împreună, putem îmbunătăți serviciile medicale oferite comunității”, a mai transmis managerul.





