
Doi angajați ai Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului au fost victimele unui atac extrem de violent joi seară, în timp ce se aflau în misiune de patrulare pe raza județului Timiș. Aceștia au fost încolțiți de o mulțime furioasă după ce au surprins mai multe persoane la furat de lemne în aria protejată.
Incidentul a început în momentul în care rangerii au identificat suspecții în timp ce sustrăgeau material lemnos. La vederea echipajului, făptașii au fugit cu un autoturism, fiind urmăriți de angajații parcului până la periferia unei localități.
Acolo, situația a degenerat rapid: aproximativ 20 de persoane au sărit în ajutorul hoților, înconjurând mașina Administrației. Rangerii au fost loviți cu un par chiar de către individul surprins inițial la furat și au fost amenințați cu moartea.
Pentru a se salva, cei doi rangeri s-au refugiat în autoturismul de serviciu, care a devenit imediat ținta atacatorilor. Agresorii au lovit vehiculul cu obiecte contondente, distrugând oglinda dreaptă și spărgând geamul din dreptul șoferului, în încercarea de a-l împiedica pe acesta să pornească motorul.
În cele din urmă, rangerul aflat la volan a reușit să accelereze și să părăsească zona, evitând o tragedie.
Directorul Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului, Mihai Pascu, a confirmat că incidentul se află deja în atenția organelor de cercetare. Poliția i-a identificat pe agresori, iar Parchetul din Timiș a deschis un dosar penal pentru faptele comise.
„Ne bucură faptul că colegii noștri au reușit să scape dintr-un eveniment reprobabil care se putea solda cu consecințe mult mai grave”, a declarat Mihai Pascu.








