
În cadrul Întâlnirilor literare de vineri ce au loc în sala de cenaclu a Filialei Uniunii Scriitorilor din România, vineri, 3 aprilie, de la ora 12:00, va avea loc lansarea volumelor de poezie „9 din 10 să plouă”, apărut la editura Cartea Românească și „Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin” care a văzut lumina tiparului la editura Charmides, ambele semnate de Adrian Bodnaru.
Adrian Bodnaru, născut în 1969, este poet, jurnalist și editor, redactor-șef al publicației „Banatul Azi”, membru al Filialei Timișoara a USR. A debutat în 1994 cu volumul de versuri „a bodnaru și alte verbe”, la Editura Marineasa. Au urmat: „noi și purtate” – editura Marineasa, 1996; „toate drepturile rezervate, inclusiv Suedia și Norvegia” – editura Brumar, 2000; „Versuri și alte forme fixe” – editura Brumar, 2002; „Ziua de apoimâine” – editura Brumar, 2004; „O legătură de chei” – editura Cartea Românească, 2010; „Dictando” – editura Diacritic, 2012; „POLIversuri” – editura Diacritic, 2012; „Cifra latină” – editura Diacritic, 2013; „O vară întreagă sau mai multe la rând” – 2017; „Cidul berlinei” – 2017; „UNIVversuri” – 2018; „Câteva clipe, spre seară” – 2019; „Timișorela – 2019; „Poezile și nopți” – 2021; „Prea bătrân pentru-Apolli-/ naire, prea tânăr pentru Napoli” – 2022; „Noriîncotro” – 2023; „Веома близу теби – као на две трећине/Foarte aproape de tine – ca de două treimi” – ediție bilingvă sârbo-română, 2023.
Adrian Bodnaru a obținut Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara, în2000, 2004, 2010, 2012, 2018 și 2022 și Premiul special pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara, 2012.
Totodată, a radus, în colaborare cu Ilinca Ilian, „Altazor” de Vicente Huidobro volum apărut la editurile Brumar & Diacritic, în 2012, este prezent în antologii de poezie și a publicat în numeroase reviste literare. Din 2003 deține în revista „Orizont” o rubrică permanentă în versuri.





