Nu departe de Hunedoara, în apropiere de Ghelari, chiar la intrarea dinspre răsărit în ținutul Pădurenilor, se află o poieniță în care se înalță o veche cruce.
Locul nu este necunoscut, căci poienița a fost străbătută și de trasee ciclistice, dar prea puțini știu ce semnifică crucea ridicată aici.
Povestea unei străvechi așezări monahale
Izvoarele păstrate consemnează că aici s-a aflat o veche mănăstire românească, numită Plosca, ale cărei urme îngropate sub pământ se mai văd și astăzi și despre care se spune că a fost ridicată chiar înaintea cetății Hunedoarei.Mănăstirea ar fi fost ridicată în secolul al XIV-lea, și era unul din cele mai vechi lăcașe de cult ale românilor transilvăneni, închinat Sfântului Ierarh Nicolae.
Acesta a dăinuit până în secolul al XVIII-lea, când, din porunca arhiducesei Maria Tereza, mare principesă a Transilvaniei, care dorea supunerea românilor și prin catolicizarea credincioșilor ortodocși, mănăstirea a fost jefuită de odoarele bisericești și mistuită de foc, chiar în timpul rugăciunilor, în urma refuzului de a renunța la confesiunea strămoșească. Mănăstirea a fost părăsită și în scurt timp, a ajuns o ruină iar o parte din patrimoniul ei a fost mutat la alte biserici hunedorene.
Toponime și însemnări despre „capela valahă”
Locul în care s-a aflat vechea mănăstire a fost descoperit în urmă cu vreo patru decenii și astăzi mai este însemnat doar de o cruce de piatră aflată în mijlocul pădurii. În apropiere se mai află astăzi cătunul Mănăstire care aparține de comuna Ghelari, parte a fostului sat pădurenesc Plosca, un toponim legat fără îndoială de lăcașul monastic de pe vremuri, a cărui existență a fost aproape uitată. Valea Mănăstirii sau Valea Ploștii – un afluent al râului Cerna sunt, de asemenea denumiri care amintesc de mănăstirea distrusă. Există însă și documente, cum ar fi Urbariul Domeniului Cetății Hunedoara, de la 1681-1682, care vorbește despre „capela valahă” din pădure, sau „Cazania românească la Duminici și sărbători”, pe care e menționată existența mănăstirii.
Pe o carte slavonă de la începutul secolului al XVIII-lea, o însemnare descifrată de Nicolae Iorga se referă la „Mănăstirea de la Plosca cia din gios”, iar o alta, mai târzie, precizează că „…această Mănăstire este așezată departe de acele sate și se găsește în mijlocul pădurii”. Relatări despre existența mănăstirii există și la începutul veacului trecut, dar acestea mai vorbesc doar de crucea ridicată în pădure în amintirea mănăstirii, „…pe vale, sub hotarul comunei Ghelari”.
La începutul anilor ʹ80 ai veacului trecut, un arheolog de la muzeul din Deva, împreună cu mai mulți locuitori din Ghelari, au descoperit în poiana din pădure vechea cruce de piatră îngropată în pământ. După ce a fost curățită, pe cruce s-a putut descifra numele a doi localnici care au ridicat-o pentru urmași, în anul 1806, pentru a aminti de mănăstirea care se aflase pe acel loc. Locuitorii din Mănăstire sunt cei singurii care mai știu astăzi anevoiosul drum spre crucea veche de peste două veacuri și care păstrează amintirea mănăstirii în tradițiile locale. Locul a fost marcat cu o tăbliță – dispărută între timp – care indica existența unui monument istoric, dar deocamdată nu s-au făcut cercetări pentru a descoperi eventualele urme ale mănăstirii.
Vestigii ale unui patrimoniu preindustrial
Nu departe de locul în care s-a aflat mănăstirea se mai pot vedea ruinele unei „băi de fier” amintite în același urbariu în care se vorbește de mănăstire și cele ale unei vechi exploatări de fier, vestigii valoroase ale unui patrimoniu preindustrial, zona fiind cunoscută pentru exploatarea acestui minereu.
Astăzi, doar cercetările arheologice ar mai putea oferi date suplimentare despre ctitoria distrusă, pentru ca aceasta să fie măcar păstrată în memoria contemporanilor.
Surse foto: replica-hd.ro, adevarul.ro
