
Palatul Parlamentului a găzduit luni vernisajul expoziției „UNESCO 70 România – Educație prin tradiție, patrimoniu pentru viitor”, care a marcat 70 de ani de la aderarea României la UNESCO, subliniind rolul educaţiei în păstrarea valorilor şi tradiţiilor.
Expoziția aduce prin imagini Lumina Pascală și pune în prim plan talentul tinerilor artişti prin icoane pictate de elevi din palatele şi cluburile copiilor din mai multe judeţe ale ţării. Palatul Copiilor din Timişoara luminează în aceste zile foaierul sălii de plen a Camerei Deputaţilor prin icoane pe sticlă realizate cu multă sensibilitate şi măiestrie de către copiii de la cercul de Pictură şi Desen coordonat de prof. Dana Simionescu, Suzana Hluşcu şi Daniela Scurtulescu. La atelierele demonstrative au participat trei eleve – Elena Andraş, Elisa Boldici şi Diana Buia, coordonate de prof. Daniela Scurtulescu. Atmosfera a fost întregită de un concert de pricesne, subliniind legătura dintre artă, tradiție și credință, iar Alesia Horvath, sub îndrumarea prof. Kinga Mitran-Soter, a emoţionat publicul prin sensibilitate şi interpretare.
„Educația prin patrimoniu este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face, pentru că ea nu formează doar cunoaștere, ci și conștiință, respect și sentimentul apartenenței la o comunitate. Doar ceea ce este cunoscut, înțeles și prețuit poate fi cu adevărat apărat și dus mai departe. În acest spirit, apropierea tinerelor generații de patrimoniul românesc și universal reprezintă pentru comisia UNESCO o direcție asumată și una dintre prioritățile integrate în programul de activități al acestui an aniversar. Este o misiune firească, menită să întărească legătura tinerilor cu valorile culturale și cu reperele care definesc identitatea noastră” a remarcat președintele comisiei parlamentare, deputatul Dumitrița Gliga.
Evenimentul a fost organizat la iniţiativa comisiei permanente comune a Camerei deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, în parteneriat cu palatele şi cluburile Copiilor, în contextul marcării a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO şi a sărbătorilor pascale.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 30 martie-3 aprilie.











