Patru persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier petrecut astăzi pe DN6. Incidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Armeniș spre Teregova. Una dintre persoane a rămas încarcerată, aceasta fiind scoasă de echipajele SMURD sosite la fața locului.
„A avut loc un accident rutier la ieșirea din localitatea Armeniș spre Teregova în care au fost implicate două autoturisme.
Un autoturism înmatriculat în România, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabil alunecos, a derapat într-o curbă la dreapta, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism înmatriculat în străinătate, în care se aflau mai multe persoane. În urma accidentului, s-au înregistrat patru victime care au fost transportate la Spitalul Municipal din Caransebeș. A fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare pentru că o persoană din mașina înmatriculată în România a rămas încarcerată”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Dinu Nicorici de la Biroul de Presă al IPJ Caraș-Severin