ATENȚIE Vremea ploioasă schimbă programul îndrăgitului festival de operă și operetă din...

ATENȚIE Vremea ploioasă schimbă programul îndrăgitului festival de operă și operetă din Parcul Rozelor UPDATE Unde se va desfășura spectacolul de sâmbătă

0
DISTRIBUIȚI

contesa maritza

Festivalul de operă și operetă în aer liber organizat de opera timișoreană și ajuns la cea de-a XI-a ediție, a devenit deja o tradiție foarte apreciată de publicul iubitor de spectacole de operă și operetă. În această lună sunt programate șapte spectacole, care vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni și în ultimele trei zile ale celei viitoare.

Festivalul va începe mâine, 21 august, la ora 20,00, cu un concert extraordinar susținut de Corul Regal Venlona din Venlo, Olanda, și de soliști vocali ai operei timișorene, acompaniați de orchestra acesteia. Sâmbătă va avea loc spectacolul de operă “Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart iar duminică, musicalul “Scripcarul pe acoperiș” de J. Bock, ambele programate la ora 20,30.

hansel si gretel

Cea de-a doua parte a festivalului va începe vineri, 28 august, la ora 20,30, cu spectacolul de operetă “Contesa Maritza” de E.


Kalman iar sâmbătă, la aceeași oră, va putea fi vizionat spectacolul de operă “Turandot” de G. Puccini. Festivalul se încheie duminică, 30 august, cu două spectacole. La ora 11,00 va avea loc spectacolul de operă pentru copii “Hänsel și Gretel” de Engelbert Humperdinck iar seara, de la 20,30, spectacolul de operetă “Voievodul țiganilor” de J. Strauss. La toate spectacolele, intrarea este liberă.

Organizatorii festivalului, programat să aibă loc în Parcul Rozelor, au fost nevoiți să facă unele modificări din cauza timpului nefavorabil. Spectacolul de deschidere programat mâine, va avea loc în sala operei, unde, în această seară, va avea loc și repetiția generală, cu public. Ambele evenimente vor începe la ora 20,00, iar accesul pentru public este liber. În funcție de condițiile meteorologice, următoarele spectacole vor avea loc fie conform programului stabilit, fie în cazul în care vremea nu va permite desfășurarea lor în aer liber, se vor juca în sala operei, vor fi reprogramate sau suspendate.

UPDATE Spectacolul de opera „Nunta lui Figaro”, programat sambata, se va desfasura in sala operei, de la ora 19,00, accesul publicului fiind liber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.