Jazz made in Timişoara la Teatrul Naţional: concert Sebastian Spanache Trio VIDEO

Jazz made in Timişoara la Teatrul Naţional: concert Sebastian Spanache Trio VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

sebastianspanachetrioFormaţia Sebastian Spanache Trio va susţine un concert exatraordinar în ziua de vineri, 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional Timişoara, în cadrul unui nou eveniment organizat de Asociaţia Culturală NABU.

În urmă cu 4 ani, acest grup excepțional lansa primul material discografic (producție proprie), susținând la Timișoara un concert memorabil. De atunci, Sebastian Spanache Trio a concertat pe scenele unor mari festivaluri, precum Gărâna Jazz Fest, Sibiu Jazz Fest, JazzTM, Bucharest Jazz Festival si multe altele, împărțind scena cu numeroși artiști de talie mondială.


De asemenea, trio-ul a susținut concerte în multe orașe importante pentru scena de jazz europeană, din care amintim: Berlin, Viena, Praga, Budapesta, Cracovia, Bratislava, Vroslav, Belgrad, Debrecen, Szeged și altele. În decembrie 2013, Sebastian Spanache Trio a câștigat „Grand Trophy” la Festivalul/Concurs International „Johnny Răducanu” iar în 2014, albumul „A Pasha’s Abstinence” a primit titlul de „BEST Album, din partea Revistei Sunete.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală NABU în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Biletele pentru concertul care va fi susţinut de Sebastian Spanache – Pian, Csaba Santa – Contrabas şi Radu Pieloiu – Tobe, se găsesc în rețeaua eventim.ro și la agențiile Teatrului Național Timișoara, prețurile fiind cuprinse între 15 şi 30 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.