Primarul Nicolae Robu, explicaţii despre întâlnirea secretă, în frig, cu cei de...

Primarul Nicolae Robu, explicaţii despre întâlnirea secretă, în frig, cu cei de la Liceul Lenau: „Elevii sunt nişte copii, până la urmă”

0
DISTRIBUIȚI

robu autografe crop

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a oferit detalii legate de întâlnirea cu elevii de la Liceul Nikolaus Lenau din Timişoara.


Recent, primarul a invitat nu mai puţin de 100 de elevi în frig, la Incuboxx, pentru a le povesti despre stadiul lucrărilor de la Liceul Nikolaus Lenau, acolo unde constructorul de la Karsdum a sistat în repetate rânduri lucrările pe fonduri europene, din cauza erorilor de comunicare Primăria Timişoara şi proiectant.

„Am avut o întâlnire cu elevii de la Lenau, am considerat că acea întâlnire poate fi mult mai naturală şi mai relaxată dacă nu avem şi jurnalişti prezenţi pentru că elevii sunt nişte copii, până la urmă, şi nu sunt obişnuiţi cu presa, nu am vrut ca atitudinea lor să fie marcată să fie inhibați de prezenţa camerelor sau a microfoanelor. Eu am vrut să mă întâlnesc cu elevii să le spun care este stadiul lucrărilor de la clădirea Lenau din Piaţa Unirii, să îi liniștesc spunându-le că la venirea din vacanţă vor face şcoală în încăperea de pe Gheorghe Lazăr”, a declarat primarul.
Robu a spus că deocamdată se lucrează în interiorul clădirii pentru că doar aceste lucrări sunt finanţare de UE, urmând ca exteriorul să fie făcut cu bani de la banca Germaniei KFW. Întrebat dacă nu putea să ducă elevii într-un spaţiu în care exista încălzire, Robu a spus că „era frig, dar nu atât de frig încât să fie cineva deranjat. Ca dovadă, după ce am terminat expunerea pe tema stadiului lucrărilor mi-a venit ideea să îi întreb pe copii dacă doresc să îmi adreseze ceva întrebări. Și ei m-au ținut pe mine, a fost o plăcere, mai bine de o oră adresându-mi întrebări și arătându-mi că avem niște copii minunați”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.