Pârtiile de schi din Straja şi Parâng, pregătite pentru iubitorii sporturilor de...

Pârtiile de schi din Straja şi Parâng, pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Cât măsoară stratul de zăpadă

0
DISTRIBUIȚI

parang

Iubitorii sporturilor de iarnă au de unde alege, în cazul în care îşi doresc să evadeze din oraş într-o staţiune montană din vestul ţării. De exemplu, cele din Straja şi Parâng, din Valea Jiului, sunt pregătite pentru turişti. Salvamontiştii din cele două zone schiabile au declarat pentru Agerpres că stratul de zăpadă bătătorită este de aproximativ 25 centimetri.

În staţiunea Straja, turiştii pot schia în condiţii bune pe trei pârtii, şi anume Constantinescu, Mutu şi Platoul Soarelui, toate instalaţiile de transport pe cablu fiind funcţionale.


„Pârtiile se prezintă bine şi se poate schia în condiţii bune. Pe o scară de la 1 la 10, nota pentru starea pârtiilor este 7”, a declarat şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

În staţiunea Parâng, zăpada măsoară aproximativ 20 centimetri pe pârtia de sub telescaun, pe care se poate schia în acest moment. În această staţiune se poate ajunge doar cu telescaunul. Aproximativ 1.000 de iubitori ai sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi, în acest sfârşit de săptămână, în cele două staţiuni montante.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.