Robu către jurnalişti: „Ce, veniți să mă trageți de șireturi că nu...

Robu către jurnalişti: „Ce, veniți să mă trageți de șireturi că nu mi-am dat demisia?”. Ce spune despre preluarea conducerii PNL la nivel naţional

0
DISTRIBUIȚI

nicolae-robu-alegeri-vot-pnl-8

Demisiile de onoare ca urmare a dezastrului de la alegerile parlamentare se lasă mult și bine așteptate la PNL. Exemplul liderului Alina Gorghiu nu este urmat de președinții de filiale județene, care sub un pretext sau altul refuză să părăsească posturile de șefi, în ciuda faptului că zone liberale prin tradiție au fost câștigate de PSD, duminică. Este și cazul liderului PNL Timiș, Nicolae Robu, care astăzi și-a ieșit pentru un moment din fire, atunci când a fost întrebat de presa locală dacă și-a depus demisia.

„Joi va fi şedinţă, unde să o las, la secretara de la partid? Dar nu îmi daţi dumneavoastră indicaţii ce să fac eu, fac cum consider. Acuma mă luaţi la rost că nu mi-am depus demisia? Nu evit nimic, haideți că vă las, că eu am treabă. În primul rând eu nu am declarat că îmi dau demisia. Am făcut o propunere să ne dăm demisia toți cei care nu am avut 30%. Ce, veniți să mă trageți de șireturi că nu mi-am dat demisia? Nu s-a aprobat propunerea asta, dar asta nu înseamnă… Eu voi discuta cu colegii joi în şedinţa de birou politic judeţean.


Oricum cineva trebuie să conducă şi o să vedem cine o să conducă până la alegerile locale”, a declarat Robu.

În ceea ce privește planurile PNL până la organizarea de noi alegeri interne, anul viitor, Robu a explicat că „prin demisia în bloc se instituie un nou Birou Politic Naţional din președinții filialelor cu scor peste scor mediu, e o chestie de principiu. BPN va conduce partidul cu un președinte interimar. Astăzi la birou se hotărăște cine e președinte, ieri s-a convenit pe un președinte, dar decizia se ia astăzi. E adevărat ce s-a spus că nici Hava nu a vrut, nici Bolojan. (…) Vom face în ianuarie alegerile la nivelul organizațiilor locale și probabil prin februarie la nivel de filială. Se va face un calendar la nivel național de către acea comisie de organizare a alegerilor. BPN nou format din președinții de filiale cu scor peste scorul partidului își constituie o comisie care să se ocupe de organizarea alegerilor”.

Liderul PNL Timiș a răspuns și unei întrebări legate de informațiile vehiculate în presă, conform cărora este unul favoriții pentru șefia PNL de la nivel național. „Nu vă spun lucrurile astea, ce vă pot spune pentru că eu am fost destul de vocal și insistent în ședință, mi-am luat măsuri și am spus de la început: eu voi fi foarte activ astăzi, dar vă spun că nu vreau eu să fiu președinte, vreau doar să luăm niște măsuri pentru că este obligatoriu să le luăm”, a adăugat Robu.

În ceea ce privește analiza scorului prost obținut pe Timiș la alegerile locale, liderul PNL Timiș a comentat că filiala județeană nu are timp de așa ceva, pentru că… vine Crăciunul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.