<
p>Tribunalul Timiș și-a motivat decizia de declanşarea procedurii
privind aplicarea măsurii de
siguranţă a confiscării extinse în cazul vameşului Ion Chincea, zis „Nelu Motor”, care a recunoscut că a
primit şpagă în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA. Analizând condiţiile impuse de articolul 118 din Codul Penal, instanţa a stabilit că ” se pune în discuţie doar admisibilitatea cererii în cauza de faţă cu consecinţa declanşării procedurii
administrării de probe pentru a stabili dacă valoarea bunurilor deţinute de inculpat şi familia acestuia este disproporţionată în raport cu veniturile legale ale acestuia. Acuzarea a solicitat instanţei să ia în considerare cu prilejul soluţionării cauzei a incidenţei acestui text ceea ce presupune punerea în discuţie şi administrarea probatoriului pentru identificarea, cu mijloace specifice acestei faze procesuale, a bunurilor supuse verificării.
Cererea este admisibilă iar administrarea de probe este utilă. Pentru a lua o hotărâre cu privire la temeiniciei aplicării măsurii de siguranţă se impune administrarea unui probatoriu de natură a asigura toate garanţiile procedurale impuse de Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în cazul unui proces penal”, se arată în încheierea tribunalului