Eroii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” au, de astăzi, dotări de ultimă generație, unele chiar în premieră la nivel naţional, care să îi ajute să își facă munca mai ușor și mai rapid. Consiliul Județean Timiș a donat către inspectorat șase autospeciale și vehicule, care vor scurta timpul de intervenții. Vehiculele au fost recepționate în cadrul unei ceremonii speciale din cadrul căreia nu au lipsit slujba religioasă și un concert al fanfarei militare.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a oferit detalii legate de dotările vehiculelor: „Am făcut ceea ce are obligația și CJ Timiș să facă ținând cont de faptul că ISU este în subordinea CJ Timiș, doar din punct de vedere al activității profesionale depinzând de minister și de IGSU. Prin investițiile pe care le-am făcut acum, de aproximativ 11 milioane, îmbunătățim activitatea ISU Banat și venim în sprijinul Ambulanței Timiș, cu dotarea celor două ambulanțe de tip B. Vreau să vă spun că dotările pentru ISU Timiș vor continua, avem cuprinse pe lista de investiții două noi ambulanțe pentru serviciul județean și pentru ISU alte investiții care vor duce la sprijinirea activității de oameni profesioniști devotați”.
„A fost și o demonstrație scurtă cu un încărcător de nisip de care nu există la nivelul inspectoratului general la nivel național. Ambulanțele sunt dotate pentru intervenții în orice variantă. Sperăm să fie folosite cât mai puțin. Din păcate, rapoartele arată o creștere din ce în ce mai mare a numărului de accidente, ceea ce nu ne bucură. Ați văzut, avem și un încărcător pentru transport autopompe și pentru transport general, să nu mai avem probleme de timp. Un singur om le încarcă și le transportă la locul evenimentului. Îmi pare rău că nu a reușit să ajungă și ultima investiție și cea mai mare, e vorba de scara la înălțime de 70 de metri, care astăzi intră în țară, în câteva zile se omologhează și de săptămâna viitoare o vom avea funcțională. Este din nou vorba de o investiție care pe zona de vest nu există și care vine în sprijinul inspectoratului pentru intervenții la mare înălțime”, a spus președintele CJ Timiș.
Şeful ISU Banat, Lucian Mihoc, a declarat şi el că vehiculele primite de inspectorat sunt mai mult de cât binevenite.
„Pe lângă timp, vom câștiga și în ceea ce înseamnă efortul depus de personalul inspectoratului și a celorlalte instituții care participă pentru gestionarea unei situații de urgență, pentru că aparatul de încărcat nisip se amplasează pe malul sau zona alăturată, iar transportul nisipului se va face cu mijloace mecanizate. În principal se reduce numărul de oameni care ar trebui să transporte sacii de nisip până la locul în care este înălțat digul. În ceea ce privește cele două autosanitare SMURD pe lângă faptul că sunt de ultimă generație și sunt cele mai noi din țară la momentul de față vor deservi două puncte de lucru.
Cu ajutorul acestor două autosanitare vom fi în măsură să mai deschidem încă două puncte de lucru, unul la Topolovățul Mare, cu acces către autostrada A1, și punctul de la Giroc care există deja va fi deservit și de o autosanitară SMURD”, a detaliat Mihoc.