Migranții continuă să ajungă în vestul României – în această dimineață fiind descoperit un nou grup în Parcul Botanic din Timișoara. Sportivul timișorean Ștefan Cojocnean a postat pe pagina sa de Facebook un filmuțet cu cele 15 persoane și a scris ”în această dimineață un sportiv No Limits m-a anunțat de cei 15 imigranți ilegali (irakieni), dintre care două femei şi cinci copii.
Doi dintre ei care ştiau engleză au refuzat vehement să fie filmați, vrând să şi plece chiar dacă ştiau că am anuțat poliția”.
Aceștia dormeau pe țevile de termoficare care sunt în apropierea căii ferate.
Cei 15 au fost ridicați de polițiști și duși pentru verificări la secția 1. S-a stabilit că migranții sunt din Irak și au intrat de curând în România, niciunul neavând asupra sa acte. Urmează să fie predați celor de la Inspectoratul General pentru Imigrări.
Imi aduc aminte de sutele de romani care au inrosit cu sangele lor „fasia” pe vremea lui Ceausescu, atunci cand incercau sa treaca la sarbi. Ma intreb, acum CE FAC granicerii nostri? As dori sa cred ca DOAR sunt mai SLAB PREGATITI ( asta, ca sa nu folosesc cuvinte mai grele ), deoarece permit accesul IN TURMA pe teritoriul tarii. Sau, POATE, exista si alte explicatii la faptul ca se intra cu hoarda, ca pe vremea migratiei hunilor, fara ca granicerii sa reactioneze?
Politia de Frontiera tradeaza Romania!
Ei ii introduc in tara! In loc sa le interzica accesul ei ii care de pe frontiera in Timisoara si de acolo in toata tara! TREZITI-VA!