Deși le-au fost alocați peste 750 de milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală, primăriile din Timiș riscă să rămână fără finanțare. Semnalul de alarmă a fost tras de primarul din Gottlob, Gheorghe Nastor, care susține că termenul de depunere a proiectelor a fost redus cu aproape două luni și că primăriile riscă să nu poată depune actele necesare din cauza birocrației.
„Am constatat că pe lângă că s-a decalat termenul de depunere a fișelor de proiect la Ministerul Dezvoltării, constatat de mine personal și nu numai, și de alti colegi de-ai mei, problema nu e la proiectare, la studiul de fezabilitate sau la DALI, ci la avize. Nu se poate să stăm, de exemplu, pentru un aviz CFR o lună de zile sau chiar două luni.
Chiar la mine la o construcție prin CNI mâine avem după două luni de zile comisia la fața locului. Dacă au decalat termenul de depunere a acestor fișe de proiect, când mai apucăm noi să luăm avizele necesare și credeți-mă nu doar CFR. Același lucru e la OCPI, la Mediu. Cred că cineva din Prefectura județului Timiș ar trebui să aibă o comunicare mult mai bună, în sensul de a prioritiza toate aceste avize pentru toate comunitățile din județ. Ieri am fost la Ministerul Dezvoltării și vă spun sincer, o singură comună și-a depus fișa de proiect. Și noi suntem 99 de unități”, a declarat Nastor.
Întrebat când crede că vor veni primii bani prin PNDL în Timiș, Nastor s-a arătat sceptic. „Sincer vă spun că nu văd sosirea primilor bani mai repede de anul viitor primăvara. Noi am fi foarte bucuroși să semnăm contractele de finanțare și să facem procedurile, care durează foarte mult. Am avut la o grădiniță și a durat șase luni de zile și nu am avut contestații. Închipuiți-vă dacă mai vin și contestații”, a explicat liberalul. Acesta spune că va merge personal la prefectul de Timiș, Eva Andreaș, pentru a-i aduce la cunoștință situația delicată în care se află primarii, a spus Nastor.