300 de foste mirese din Timiș și-au scos ținutele la vânzare, în...

300 de foste mirese din Timiș și-au scos ținutele la vânzare, în cadrul unui program inedit. Care sunt prețurile

0
DISTRIBUIȚI

Aproximativ 300 de foste mirese din județul Timiș și-au scos ținutele la vânzare, în cadrul programului “Mărită-ți rochia”, care are loc la sfârșitul săptămânii, rochiile fiind reduse și cu peste 50 la sută.

Organizatorii târgului de nunți “Salonul Mirilor”, care are loc la Timișoara în acest sfârșit de săptămână, continuă programul “Mărită-ți rochia”. Aproximativ 300 de fost mirese din județul Timiș s-au înscris în program, astfel că, rochiile pe care le-au purtat în ziua nunții au fost scoase la vânzare. Potrivit organizatorilor, rochiile de mireasă, unele cumpărate de la branduri celebre, sunt reduse chiar și cu peste 50 la sută.

“Sunt aproximativ 300 de rochii înscrise în programul Mărită-ți Rochia. Sunt rochii purtate, miresele care au avut deja nunta își eliberează spațiul din casă aducându-și ținuta la târg în speranța că o vor vinde, iar clientele târgului aspiră la prețuri foarte bune și la rochii de calitate, la branduri celebre. Unele rochii poate sunt aduse din străinătate și pentru viitoarele mirese ar fi fost un drum în plus și costuri foarte mari. Prin programul acesta, beneficiază de o gamă foarte largă de branduri la prețuri reduse. Prețurile sunt, în general, la 50 la sută față de prețul de achiziție al rochiei sau sub 50 la sută”, ne-a declarat organizatorul târgului de nunți “Salonul Mirilor”, Carmen Caragea.

Potrivit unui producător de rochii de mireasă din Timișoara, în acest an se poartă ținutele în culori calde, cu flori 3D și cu dantelă tip macrame.

“Anul acesta se poartă culorile calde, nuanțele pastelate, de rose, nuduri, piersică, movuliu, aplicații florale 3D, dantelă tip macrame.


În general, miresele optează pentru rochii fluide, din mătase naturală. Pe perioada târgului, noi avem o ofertă: peste 100 de rochii de mireasă la prețul unic de 1.000 de lei, pentru că fac parte din colecțiile anterioare”, a afirmat reprezentantul firmei producătoare de rochii de mireasă, Larisa Ivan.

În total, aproximativ 70 de expozanți participă la târgul de nunți “Salonul Mirilor” din Timișoara, care se desfășoară până astăzi, fiind așteptați să treacă pragul expoziției peste 3.000 de persoane. Târgul de nunți are loc la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.