Cum va arăta super-complexul sportiv din Calea Lipovei, promis timișorenilor de administrația...

Cum va arăta super-complexul sportiv din Calea Lipovei, promis timișorenilor de administrația Robu

0
DISTRIBUIȚI
Foto: metropotam.ro

20 de milioane de lei, atât ar putea costa complexul sportiv pe care Primăria Timişoara are în plan să îl construiască în Calea Lipovei. Administraţia Robu a contractat deja o firmă care va realiza studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru proiectul promis timişorenilor de ani buni. Primarul Nicolae Robu a explicat că a avut o şedinţă de lucru cu toţi factorii implicaţi şi că s-au trasat principalele direcţii de acţiune pentru construcţia complexului.

„Tocmai am ieşit dintr-o discuţie cu proiectantul, cu aparatul de specialitate de la Direcţia de Dezvoltare din primărie şi cu şeful Biroului sport-cultură şi am bătut în cuie prevederile studiului de fezabilitate.


(…) Pot să vă spun acum că vor fi o mulţime de vestiare civilizate, că vom avea bazin de înot acoperit şi bazin de înot în aer liber cu instalaţii ultraperformante de epurare a apei şi de încălzire şi, ca noutate, vom prevedea inclusiv posibiltatea de a alimenta bazinul exterior cu apă caldă. (…) I-am spus foarte clar proiectantului că noi nu facem un obiectiv pentru sport de peformanţă, facem un obiectiv pentru simpli cetăţeni de la copii până la pensionari şi, indiferent de vârstă, vrem să oferim cetăţenilor Timişoarei posibilitatea de a trăi sănătos şi de a practica un sport foarte sănătos cum este înotul. Evident că vom permite şi sportivilor să se antreneze acolo, dar bazinul este unul semi-olimpic, nu este unul de 50 de metri, şi cel interior şi cel exterior au o lungime de 25 metri.

Ce pot să vă spun este că ce vom face în Calea Lipovei la intersecţia străzii Verde şi străzii Silistra va fi excepţional. Suprafaţa verde este de vreo 2.300 de mp, dar peste drum mai avem spaţiu verde şi loc de joacă amenajat de noi. Vor fi două terenui de tenis cu nocturnă, va fi un teren multifuncţional de minifotbal, baschet şi handbal, un turn de căţărat şi cele două bazine. Vor fi două corpuri de clădire lipite”, a explicat Nicolae Robu ieri. Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic vor fi realizate de firma Rheinbrucke SRL din Timișoara, contra sumei de 170.765 lei, TVA inclus.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.