Pompier cu arsuri grave, transferat de la Timișoara la Viena, din cauza...

Pompier cu arsuri grave, transferat de la Timișoara la Viena, din cauza lipsei aparaturii în secția de arși

0
DISTRIBUIȚI
clinica mari arsi
Foto: Adrian Pîclișan

Un pompier din județul Mehedinți, care a suferit arsuri grave în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu de vegetație, a fost transferat de la Spitalul Județean Timișoara la o clinică din Viena, din cauza lipsei aparaturii medicale.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, ne-a declarat că pompierul de 47 de ani a fost transferat în cursul nopții trecute.

“Pacientul a fost adus ieri după-masă, a fost diagnosticat și s-au făcut primele intervenții de urgență la Spitalul Județean Timișoara, iar în cursul nopții a fost transferat la o clinică de specialitate, de profil, din Viena.


La noi, Centrul de mari arși va fi funcțional în luna iunie și am înțeles că la celelalte unități din țară nu erau paturi. Noi sperăm să dăm drumul la centrul nostru în luna iunie, licitațiile pentru aparatură în parte sunt finalizate, parte sunt în curs de execuție, iar în iunie vrem să inaugurăm centrul”, a afirmat medicul Marius Craina.

Potrivit directorului Spitalului Județean Timișoara, pompierul a suferit arsuri pe peste 30% din suprafața corporală, iar acestea sunt “destul de profunde”.

Pompierul de 47 de ani, de la Garda de Intervenție Orșova, din județul Mehedinți, a suferit arsuri grave, ieri, în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu de vegetație în localitatea Eșelnița.

„Acesta a fost surprins de flăcări în urma căderii de pe versant a unui trunchi de copac şi aprinderii vegetaţiei uscate din apropierea pompierului”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinţi.

După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, pompierul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean Timișoara.

La sfârşitul anului 2016, cu bani de la Consiliul Judeţean Timiş, în cadrul Spitalului Judeţean Timişoara au fost finalizate lucrările la trei din cele cinci saloane ale noii Clinici de Mari Arşi. Saloanele nu pot fi folosite deocamdată, pentru că Ministerul Sănătăţii nu a dotat unitatea medicală cu aparatura necesară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.