Robu se victimizează în scandalul vilelor copiilor: ”S-au scris în presă niște...

Robu se victimizează în scandalul vilelor copiilor: ”S-au scris în presă niște mizerii fără seamăn la adresa mea, dar le-am dus de dragul Timișoarei”

0
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu nu a dorit să comenteze prea mult subiectul autorizațiilor de construire emise de Primăria Timișoara pentru patru vile care erau deja ridicate ilegal pe o zonă verde, astăzi, în cadrul conferinței de presă, de la sediul instituției.

Întrebat cum comentează această situație, precum și faptul că Inspectoratul de Stat în Construcții l-a amendat pe edilul-șef, Nicolae Robu a evitat să dea un răspuns la ultima întrebare, precizând doar că „dacă s-a întâmplat așa ceva, cei care au greșit, cei care au ascuns informații, trebuie să dea socoteală. Nu cred că cineva de așteaptă ca primarul să meargă pe teren la fiecare lucrare să vadă dacă ce spun cei din aparatul de specialitate este real sau nu. Aici răspunderile sunt împărțite. Primarul semnează de reprezentanță instituțională, poate fi vinovat dacă el dă dispoziții să se facă lucruri incorect. Și chiar dacă nu dă dispoziții, dar este informat că sunt lucruri incorecte, le lasă să meargă înainte, atunci se răsfrânge vinovația și asupra lui. Dar dacă i se aduc garanții că este corect ce i se dă la semnat, orice primar nu are cum să facă astfel de verificări”.

De asemenea, Nicolae Robu a încercat să se apere, susținând că nu știe să se fi dat autorizație ca cele patru vile să se construiască pe un spațiu care în Planul Urbanistic General apare ca zonă verde.

„Cei care reprezintă aparatul de specialitate și au greșit vor da socoteală. Nu am cum să iau toate mapele, să mă uit în arhive, să văd dacă e așa cum se spune în documente. (…)Nu am ce să vă spun mai mult pe acest subiect decât ce v-am spus. Nu este vorba de construcții pe spațiul verde, nu discutați cu mine problema asta.


Cine a făcut greșeli, să meargă la procuratură, la DNA, nu am ce să discut. Nu sunteți dumneavoastră judecătorul suprem. Aveți niște păreri, foarte bine. La cât de incorect ați fost și continuați să fiți la adresa mea, eu continui să stau de vorbă cu dumneavoastră”, a precizat Nicolae Robu.

Întrebat dacă se fac verificări în cadrul Direcției de Urbanism, primarul Timișoarei a precizat că va realiza o cercetare internă pentru a afla ce s-a întâmplat.

„Mi-ar plăcea să rezolve astfel de probleme procurorii, să intre în capul tuturor că trebuie să fie corecți. Voi face o cercetare internă. Dacă s-a greșit, trebuie să intervină procuratura în astfel de greșeli. Nu eu stabilesc vinovățiile, că nu sunt judecător. Le spun mereu „respectați legea”. Cine greșește, va plăti pentru greșeala lui. Eu nu o să vă cer niciodată să faceți lucruri ilegale. În numele meu nu este mandatat să vorbească nimeni, eu îmi iau toate măsurile de precauție. Am creat o adresă de e-mail specială pentru a mi se sesiza dacă unii angajați dau semne că ar fi corupți. Ce să fac mai mult de atât? Fac tot ce pot ca această instituție să funcționeze corect. Eu cred că instituția funcționează cinstit, dar cu anumite greșeli pe care nu le pun pe seama necinstei, ci pe seama unor incompetențe, ale unor scăpări. Dar ferească Dumnezeu să aflu de necinste. De greșit se mai întâmplă să se greșească, știm de la Iisus Hristos că nu este om care să nu greșească. Dar greșelile trebuie să fie mici și consecințele remediabile”, a precizat Nicolae Robu.

Robu, fără răspunsuri

Primarul Timișoarei a fost întrebat și cum comentează faptul că s-au făcut presiuni asupra angajaților instituției pentru actele copiilor săi, edilul susținând că a durat mai bine de un an până a fost eliberată autorizația de construcție, din momentul în care s-au făcut primele demersuri.

„Lăsați-i pe cei care fac cercetarea să lucreze nebruiat. Nu a durat trei sau șapte zile, ci mai bine de un an a durat. Tot ce a fost de spus am spus. (…) Nici nu știu despre ce vorbiți, ce să comentez? Este o anchetă în cercetare. Eu sunt foarte senin, foarte relaxat, pentru că n-am greșit cu nimic. De calomniat am fost calomniat și s-au scris în presă niște mizerii fără seamăn la adresa mea, dar le-am dus de dragul Timișoarei. Cred că timișorenii cei mulți se mulțumesc cu faptele pe care le văd pe teren și se bucură de realizările făcute în acești ani. De șapte ani, la absolut tot ce am făcut au fost reacții de opoziție incredibilă. Vorbesc de o anumită stare de spirit a unora. La absolut toate obiectivele a fost o rezistență incredibilă”, a conchis Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.