Prima ediție a Festivalului Filmului pe Frontieră, cu o selecție de filme...

Prima ediție a Festivalului Filmului pe Frontieră, cu o selecție de filme românești și maghiare

0
DISTRIBUIȚI

Între 23 și 25 August, la Salonta va avea loc prima editie a Festivalului de Film pe Frontieră. În fiecare seară, publicul va putea viziona pe ercran mare în aer liber, o selectie de filme românești și maghiare lansate in ultimii ani.

Festivalul este deschis publicului larg și va fi un prilej de descoperire și comunicare a celor două cinematografii. În fiecare seară, vor fi prezenti invitați speciali, regizori, actori sau producători ai filmelor, care vor discuta cu publicul după proiecție. Printre filmele selectate la prima editțe, se numară filmul Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, reprezentat de catre co-scenaristul filmului, scriitorul Marin Malaicu Hondrari și filmul X – Scos din Sistem, în regia lui Károly Ujj Mészáros, prezentat de catre producătorul András Muhi.

Proiecțiile vor avea loc de vineri 23 august până duminică 25 august, începând cu orele 19.30, la Turnul Ciunt din Salonta, Bihor. Intrarea este liberă.

Festivalul Filmului pe Frontieră Salonta este un eveniment organizat de Rova Film, la inițiativa regizorului Marian Crișan, finanțat prin Proiectul Cooperare culturală între cetățenii din zona transfrontalieră Salonta-Gyula (Co-Cultured ROHU-280), proiect inițiat de către Municipiul Salonta, în calitate de Partener Lider, în parteneriat cu orașul Gyula din Ungaria. Proiectul este implementat în cadrul Programului Interreg V-A RomâniaUngaria (www.interreg-rohu.eu), fiind finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de guvernele României și Ungariei.

Selecția filmelor: „X – A rendszerből törölve X – Scos din Sistem“: Eva este o polițistă strălucită.


Ea vede ceea ce nimeni altcineva nu vede, simte ceea ce toți colegii trec cu vederea dar, Eva nu a mai investigat demult. Se luptă cu singurătatea ei și cu temerile sale și nu găsește nici vocea comună cu fiica sa, care se luptă cu propriile sale probleme.

„Parking – Parking

Adrian, un poet din Sângeorz-Băi, emigrează ilegal în Spania anului 2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existența lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă, de familie.

„6,9 pe Scara Richter- 6,9 a Richter-skálán“

Un actor de teatru navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de muzical, o nevastă geloasă până la depresie şi obsesia marelui cutremur devastator, anunţat ca iminent de toţi experţii. Însă adevăratul cutremur pentru el se dovedeste a fi reapariţia intempestivă a propriului său tată, manipulator şi amoral, după decenii de absenţă.

„A Viszkis – Banditul Whisky“

Attila Ambrus, un maghiar din România, născut în Miercurea Ciuc a fugit în anii 1980 din ţară. În anii ‘90 a devenit jucător de hochei de gheaţă. Simultan, a comis jafuri asupra a 27 de bănci în Ungaria. Înainte de fiecare jaf, obişnuia să bea un pahar de Whiskey…

„Kincsem – Pariul secolului“

Erno Blaskovich a pierdut întreaga avere după revoluția maghiară din 1848, dar având-ul pe Kincsem, un cal magnific, va da o întorsătură vieții sale până în acel moment dramatic, lipsit de sens și auto distructiv, oferindu-i posibilitatea de a se răzbuna și de a-și recupera dragostea și onoarea.

„Câinele Japonez – A Japán kutya“

Costache Moldu este un bătrân a cărei soție a murit iar casa și tot ce a strâns într-o viață întreagă a dispărut din cauza unei inundații. Ticu, fiul său plecat în Japonia, se întoarce acasă împreună cu soția japoneză și copilul acestora. Situația se complică iar Costache și Ticu trebuie să învețe din nou să comunice pentru a restabili relații normale de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.