Anii de glorie ai „Bătrânei Doamne”. UTA a rămas clubul cu cel...

Anii de glorie ai „Bătrânei Doamne”. UTA a rămas clubul cu cel mai bogat palmares din vestul ţării

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Eric Koch / UTA – Feyenoord 0-0 la Arad

Alb-roşii din Arad, la fel ca marii rivali alb-violeţi din Timişoara, au avut o istorie zbuciumată. Totuşi, UTA se poate lăuda cu o vitrină mult mai bogată, „textiliştii” au cucerit şase campionate naţionale şi două cupe ale României. Pe lângă laurii de pe plan intern, urmaşii lui Iosif Petschovschi au oferit fanilor „Bătrânei Doamne” o amintire superbă în Europa, când au depăşit-o pe campioana Europei, Feyenoord.

Aradul îşi dispută cu oraşul de pe Bega inclusiv statutul de pionier în introducerea „Sportului Rege” pe teritoriul actual al României. Tot în anul 1899, când la 25 iunie timişorenii documentau primul meci oficial la noi în ţară, vecinii de la nord se lăudau pe 5 iulie cu înfiinţarea „Societăţii de Fotbal din Arad” iar alte surse susţin că jocul în sine era deja prezent în viaţa urbei de circa un deceniu.

Clubul cu care oraşul de pe Mureş se mândreşte şi-a început activitatea abia în anul 1945, sub denumirea de ITA. Înainte de Al Doilea Război Mondial arădenii le vedeau pe primele arene din ţară pe AMEFA, Vagonul sau Gloria Arad, grupări care nu s-au bucurat însă de succesul viitoarei „Campioane a Provincii”. Un titlu de glorie al UTA-ei, în condiţiile în care are cel mai bogat palmares între grupările din afara Capitalei, în viață, la capitolul titluri.

Francisc von Neuman, patronul Întreprinderii Textile Arad, a înfiinţat echipa la data de 18 aprilie 1945. Culorile alese au fost alb şi roşu, adică cele purtate de echipa preferată a baronului, Arsenal Londra. De altfel, şi stadionul a fost construit într-un stil asemănător celui al „tunarilor”. Profitând de reorganizarea campionatului intern, dar având deja o bună organizare, ITA va şi câştiga clar, „din prima”, Campionatul Naţional de Fotbal, în 1947. „Textiliştii” au recidivat în ediţia următoare, una în care Ladislau Bonyhadi a contribuit cu 49 de goluri din cele 129 ale echipei, ambele fiind recorduri naţionale şi în zilele noastre. În aceeaşi ediţie 1947-48, ITA îşi adjudecă şi Cupa României în premieră, chiar în dauna lui CFR Timişoara, care încheiase şi în campionat pe 2 după arădeni, în cel mai bun sezon istoric al „feroviarilor”.

În 1950 titlul e acontat sub o altă denumire, specifică acelor vremuri, „Flamura Roşie”. Din echipa arădenilor a acelor ani făcea parte şi timişoreanul Iosif Petschovski, care şi-a desăvârşit cariera pe Mureş şi e poate cel mai preţuit jucător din istoria „Bătrânei Doamne”, drept dovadă statuia care i-a fost ridicată în faţa stadionului. Trei ani de la precedentul titlu, alb-roşii au mai cucerit o dată Cupa României, după un 1-0 cu CCA de această dată. Iar 1954 e anul celui de-al patrulea campionat câştigat.

1958 este o altă bornă importantă pentru gruparea de pe Calea Aurel Vlaicu, e anul în care s-a trecut la actuala denumire atât de dragă – UTA, de la Uzina Textilă Arad. Începutul anilor ‘60 nu a mai fost însă atât de strălucit. Iar în acea perioadă s-a accentuat rivalitatea cu clubul fanion al oraşului de pe Bega. Legenda spune că meciul din 1964, încheiat cu scorul de 3-3, la Timişoara, în faţa a 25.000 de spectatori pe noua arenă „1 Mai”, a declanşat furia între cele două grupări. Alb-violeţii au acuzat arbitrajul şi suporterii au încercat să se răzbune după meci, mulţi studenţi fiind arestaţi pentru o mică revoltă lăsată şi cu o maşină de miliţe răsturnată. Poli a picat în B la finele acelui sezon iar apoi au urmat şi alte episoade palpitante în întâlnirile directe.

Ediţia 1968-69 a Diviziei A va aduce din nou titlul pe Mureş. Atunci s-a marcat începutul unei noi „Generaţii de Aur” din istoria „Bătrânei Doamne”. Mircea Petescu, Flavius Domide, Iosif Lereter şi Ladislau Brosovszky erau eroii din teren pentru care tribunele Aradului se umpleau până la refuz. Şi bucuriile au continuat în sezonul următor, când s-a ajuns la a şasea „stea” de pe fanion, din păcate şi ultima pentru vestul ţării.

Rezistență la Rotterdam. Foto: Eric Koch / Arhiva Națională a Olandei

Surpriză cotinentală cu Feyenoord

Dacă în precedenta apariţie în Cupa Campionilor arădenii au fost eliminaţi din primul tur de Legia Varşovia (1-2 şi un dur 0-8), în toamna lui 1970 Occidentul avea să caute pe hartă cu interes Aradul. Nimeni nu dădea nicio şansă alb-roşiilor pregătiţi de Nicolae „Coco” Dumitrescu în faţa lui Feyenoord Rotterdam, chiar câştigătoarea ediţiei precedente. De altfel, se spune că atunci când olandezii au dat ochii cu adversarii de sub Cortina de Fier, le-au oferit acestora echipament. „Ne-au luat la mișto când au văzut cum eram îmbrăcați. Au vrut să ne dea echipament din cap până în picioare. Până la urmă, am jucat cu bocanci, jambiere și șorturi de la ei, și cu tricourile noastre”, spune Gavril Birău, unul dintre „actorii” acelei duble memorabile.

Turul a fost pe impunătoarea arenă a batavilor, în faţa a circa 60-70.000 de spectatori pe „De Kuip”, în funcţie de sursă! Fotografiile alb-negru ale acelor dueluri redau totuşi o parte din magnitudinea acelei seri.


Florian Dumitrescu a şocat asistenţa când a deschis scorul în minutul 14. Peste doar 11 minute Wilhelmus Jansen a egalat pentru campioana europeană, dar portarul Gornea a rezistat apoi. Aşa cum a făcut şi în returul de pe „Micul Highbury”, înţesat pe 30 septembrie 1970 cu vreo 20.000 de oameni, mult peste capacitatea stadionului. Fotograful Eric Koch a fost prezent şi pe Mureş şi a surprins cadre superbe, unele dintre ele nepublicate în presa din România. Deasupra tribunei mari a arenei UTA-ei nu erau, precum mai târziu, bannere cu titulatura „Campioana Provinciei” şi cele şase steluţe fiecare desemnând anul cuceririi unui titlu, ci mesajele atât de prezente în acele vremuri dedicate partidului şi statului. „Trăiască Partidul Comunist Român”, respectiv „Trăiască Republica Socialistă România”. Batavul a avut însă ocazia să surprindă şi bucuria sinceră, fără culoare – la propriu şi la figurat, care depăşeşte graniţele oricărei cortine, cea a portarului Gornea, la final. O tumbă sau „roată a ţiganului”, înainte de îmbrăţişarea generală cu colegii şi publicul. Cei 12 magnifici care au intrat pe teren împotriva marelui Feyenoord au fost: Gheorghe Gornea, Gavrilă Birău, Iosif Lereter, Eugen Pojoni, Ladislau Brosovschi, Mircea Petescu, Dumitru Calinin, Mircea Axente, Flavius Domide, Otto Dembrovschi, Florian Dumitrescu şi Viorel Sima. Arădenii s-au calificat grație regulii golului în deplasare (1-1, 0-0).

Bucuria portarului Gornea. Foto: Eric Koch, sursa: Arhiva națională a Olandei

Bucuria arădenilor a fost imensă, şi poate euforia i-a costat în turul următor, aparent mai uşor, când au fost eliminaţi de Steaua Roşie Belgrad (0-3 şi 1-3). Europa mai avea să le facă utiştilor cu ochiul şi în 1972, când în postura de vicecampioană echipa alb-roşie a atins sferturile Cupei UEFA! Un 0-2 şi 1-1 cu Tottehnham Hotspur le-a barat calea românilor spre o altă mare surpriză.

Decăderea şi transformarea

Din păcate după mijlocul anilor ’70 a început declinul general. În 1979 s-a consemnat prima retrogradare a clubului în B. Deși a mai avut câteva incursiuni în elită, UTA, devenit între timp și club muncitoresc, nu și-a mai redobândit aura de altădată.

Sezonul 2002-03 a marcat o prezenţă temporară în Divizia A. Aici UTA şi-a reîntâlnit rivala sub o altă formă – Poli AEK. După un 4-3 spectaculos la Timişoara pentru elevii lui Ionuţ Popa, în retur la Arad alb-violeţii şi-au luat revanşa cu 1-0 şi la finalul sezonului arădenii au revenit în B. Unde vor trăi şi umilinţa unui picaj în C la capătul ediţiei 2005-06. Totuşi, echipa de pe Mureş nu a jucat în acest eşalon în anul următor, ci a făcut direct pasul către elită, după modelul rivalilor, dar prin intermediul unei echipe din judeţul vecin, Liberty Salonta. În 2008 însă şi noua UTA a retrogradat iar la finele ediţiei 2013-14 echipa patronată atunci de controversatul Adrian Marţean a fost exclusă din campionatul Ligii a II-a. Concomitent o parte a fanilor au început să susţină UTA Bătrâna Doamnă, grupare înscrisă în Liga a IV-a în locul lui UTA II. Această formaţie, care a dobândit palmaresul istoric, a ajuns din nou în eşalonul secund şi speră la promovarea în elită. A fost aproape de acest deziderat în două rânduri în ultimii patru ani, dar de fiecare dată a fost învinsă la baraj, o dată chiar de o altă construcţie „Poli”, ACS, în 2017.

Actuala UTA evoluează deocamdată pe „Motorul”, dar fanii aşteaptă de câţiva ani finalizarea lucrărilor la noul stadion „Francisc von Neumann”, arena istorică fiind dărâmată cu aproape cinci ani în urmă pentru a face loc uneia la standarde moderne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.