Mă uit, cu sentimente amestecate (haz? milă? scârbă?) la abominabila campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, purtată de PSD în anul 2019. Și nu abominabil în sensul în care o făcea Adrian Năstase, de te simțeai cu pistolul la tâmplă, sau Victor Ponta, când mi s-a făcut pentru prima dată teamă că va pune pe noi mâna un Kim Jong Um cu pretenții de democrat. De data asta, Viorica Dăncilă și cei pe care îi conduce fac un spectacol jalnic. Aparițiile la TV, panourile publicitare de pe care ne zâmbește o păpușă de carton, semnături pe bani și alcool – cel mai mare partid din România a ajuns cea mai mare glumă a planetei.
Candidatura doamnei premier la funcția de președinte, oamenii de care s-a înconjurat, miniștrii pierduți în spațiu ai unui Guvern eșuat – se pare că partidul social-democrat este într-o gravă criză de identitate, chiar dacă identitatea asta înseamnă refugiu neo-comunist pentru ex-activiștii PCR și familiile lor. Norocul PSD-ului este că s-a activat, ca la candidatul manchurian, instructajul: mergi înainte, promite, pustiește, fugi.
Poate oare vreun om întreg la minte, din partid sau dintre cei care cred în social-democrație și votează cu PSD, să spună că Dăncilă este în stare să fie președinte al României?
Mă uit la aventurile PSD în Țara Minunilor și am impresia că urmăresc o sinucidere în direct. Este ultimul discurs al lui Ceaușescu, năuc și izolat, se simte frică și dezorientare.
Și totuși, testul decisiv se va da în 10 noiembrie, iar cel final, în 2021. Cu siguranță, mașinăria care merge ca unsă de 30 de ani își va face treaba și acum. Cei din PSD-ul actual au destulă tărie să nu lase puterea să li se scurgă printre degete și vor face tot ce pot să o păstreze. Inerția te ajută însă doar până la un punct. Lovitura de grație poate veni chiar de la noi, electoratul. Sătui să fim mințiți, ocoliți, ignorați. Ne stau în gât promisiunile și, surprinzător, începem să deschidem ochii. Iar ce vedem este un grup zombificat, cu mâna până la cot în visteria noastră. Vremea lui s-a dus, dar ce lasă în urmă? Lupta cea mare abia acum începe.
