p>
În amintirea celor care au plătit prețul suprem pentru a scoate România de sub jugul comunist și a le reda românilor libertate, la Timișoara – orașul de unde a pornit Revoluția – au fost realizate monumente menite să păstreze vie, peste trecerea anilor, memoria eroilor. Au trecut aproape 30 de ani de la sângerosul decembrie ’89, iar, în timp, eroii au fost uitați, iar monumentele ridicate în cinstea lor ignorate și pierdute în nepăsarea administrației locale a Timișoarei. Statuile nu mai par că aduc omagiu celor străpunși de gloanțe, iar identitatea orașului se pierde în timp și-n beznă.
Seaca Fântână a Martirilor
Fântâna Martirilor, unul dintre monumentele din zona centrală, aflat în spatele Grădinii de Vară a fostului cinematograf „Capitol”, este străjuit de o parte și de alta de doi arbori. Lucrarea pusă în zona unde în 17 decembrie s-a tras în oameni fără somație iar în 18 decembrie, în apropiere, pe treptele Catedralei, au fost împușcați copii nevinovați care colindau este neîngrijită, iar pietrele din pavajul ce duce spre monument sunt, multe crăpate și murdare, trecute prin timp. Una dintre plăcuțele informative a dispărut, iar pe cealaltă stă scris numele realizatorilor. Doar gazonul din preajmă, recent pus, arată ca suprafața unei mese de biliard.
Martirii uitați în beznă
Înconjurat de bucăți de pietre pe care sunt gravate datele ce simbolizează drumul spre victorie, Martirii, aflat în parcul Muzeului Banatului, pare mai degrabă un loc de oftat. Pe timpul nopții monumentul zace în beznă, pentru că reflectoarele ce ar trebui să-l evidențieze nu funcționează. Nici pe timpul zilei un turist nu ar putea afla vreo informație referitoare la monumentul realizat din bronz, care nu are niciun totem informativ. Totuși, dacă privești cu atenție și îți pui imaginația la contribuție, poți distinge capete umane, mâini și o imagine șocantă a unor cadavre aruncate unul peste celălalt.
Sfântul Gheorghe, învins de timp
Și monumentul Sfântul Gheorghe a primit lovitura de grație a trecerii timpului. Reprezentat de un copil care ține în mână o cruce ce simbolizează credința și victoria binelui, pregătindu-se să îi dea lovitura de grație balaurului, ca simbol al totalitarismului, statuia este mai degrabă ignorată. Amprenta lăsată de trecerea timpului este mai mult decât vizibilă, iar numele copiilor-martiri, gravate pe una din laturi, sunt aproape indescifrabile.
Evoluție
Ca restul monumentelor, Evoluție, aflată în fața hotelului Continental, a fost uitat. Construit în locul în care se scanda lozinca ce a zdruncinat regimul ceaușist „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara”, devenită celebră, lucrarea este împrejmuită de semne ce interzic parcarea, de un gard și de țevi uitate. Pe timp de noapte este uitată în beznă, iar oamenii ce trec pe trotuarul din apropiere nici măcar nu o observă, de întuneric.
Învingătorul învins
Învingătorul, monumentul aflat pe bulevardul Take Ionescu, este învins și umilit. Graffiti-urile de pe gardul din spate arată că timpul a trecut și că multe au fost uitate. Trecătorii nu-i știu rostul, pavajul din care iasă iarba este distrus, iar din soclul murdar s-au desprins bucăți de gresie. Doar un bec, agățat pe un stâlp stradal, îi dă lumină, iar despre sabia frântă din mâna supraviețuitorului rămas fără un picior nimeni nu poate afla ce simbolizează.
Pieta
Nici omagiul adus femeilor care au murit la Revoluție nu se găsește, la 30 de ani de la momentul de cumpănă din istoria țării, într-o stare mai bună. Monumentul aflat în apropierea Podului Decebal este, ca și altele, uitat și abandonat. Pe chipul femeii care reproduce o întâmplare reală petrecută pe străzile Timișoarei – un bărbat care-și purta pe brațe soția împușcată – se citește pasivitatea și indiferența autorităților față monumentele dedicate Revoluției.
Clopotul surd al libertății
În Piața Traian, clopotul se impune doar prin mărime. Este pierdut în beznă iar, la bază, buruienile sunt stăpâne. Împietrit și mut, și acest monument, dedicat eroilor căzuți în zona pieței, a rămas „șocat” în fața indiferenței.
Deschidere, pe Calea Martirilor
Opera Deschidere, aflată la începutul Căii Martirilor, vizavi de Casa Tineretului, este unul dintre cele mai complexe monumente dedicate Revoluției. Între două cruci, pe latura interioară, sunt gravate numele celor 43 de persoane ale căror trupuri au fost furate de la Spitalul Județean Timișoara. Pe timp de noapte este lăsat în beznă, iar pe zi trecătorii și turiștii nu pot afla nicio informație explicită despre impozantul monument.
Eroica
Tot în Calea Lipovei s-a ridicat, în 1992, Eroica, o statuie care amintește de o cruce umană, simbolică. Este împrejmuită de gard viu, chiar dacă sunt simulate niște poteci, care duc către monument. Cuvintele mari „ar trebui să pășim desculți pe locul acesta, unde ei s-au jertfit pentru noi” sunt în contrast cu modul deplorabil în care arată soclul statuii.
Veniți la Timișoara pentru a-și face un viitor, unii studenți și-au găsit sfârșitul sub ploaia de gloanțe. În cinstea lor a fost ridicat un monument, care nu onorează nici municipiul ce are titulatura de oraș-studențesc și nici memoria tinerilor care și-au dat viața pentru libertatea conaționalilor.
La 30 de ani de la Revoluția din ’89, monumentele construite în memoria celor ce au plătit prețul suprem arată, acum, doar indiferența autorităților locale din Timișoara.
