Dominic Samuel Fritz acuză Primăria Timișoara că a plătit degeaba o firmă...

Dominic Samuel Fritz acuză Primăria Timișoara că a plătit degeaba o firmă pentru a realiza un raport despre calitatea aerului

0
DISTRIBUIȚI

dominic samuel fritz

Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoara, a postat, în această seară, un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care acuză municipalitatea că a plătit o firmă cu aproape 110.000 lei pentru a realiza un raport care nu are nicio valoare. Concret, Fritz se referă la firma care a realizat pentru Primăria Timișoara un raport cerut de lege despre PM10, un poluant periculos mai ales pentru aparatul respirator al copiilor.

„Firma a făcut copy-paste din multe alte rapoarte, chiar a uitat uneori să șteargă urmele (ca de exemplu la pagina 54, unde enumeră instituțiile timișene care au participat «la elaborarea Planului de calitate a aerului din Municipiul lași»)”, susține Dominic Samuel Fritz.

Candidatul USR la Primăria Timișoara spune că a analizat acest document și a ajuns la concluzia că nu înțelege pentru ce s-au dat banii.

„Dacă scopul era să ne informeze despre calitatea aerului, aflăm că doar una singură din cele patru stații ce măsoară aerul din Timișoara produce date valide, și nici măcar asta așa cum trebuie. Nu există date oficiale despre poluantul PM2,5, deși sistemul independent de măsurare uradmonitor.com ne furnizează date îngrijorătoare: în fiecare din ultimii trei ani s-a depășit clar valoarea limită (25 micrograme/metru cub) – nimic despre asta în raport. Pentru PM10, valorile medii măsurate de uradmonitor.com (sistem din 2017, versus stațiile oficiale cu tehnologie din 2007) sunt cu mult peste cele menționate în raport.


Dacă scopul era să dea socoteală despre măsurile pro-aer curat ce s-au luat în trecut, constatăm că marea majoritate a măsurilor bifate ca ”realizate” (vezi paginile 121-131) sunt de fapt măsuri de dinainte de 2012, când a început mandatul actualui primar. Nu găsim aproape nimic despre ce s-a făcut în ultimii 8 ani. Dacă scopul era să ne spună care sunt măsurile ce vor fi luate în viitor pentru a îmbunătăți calitatea aerului, primim în schimb o listă de promisiuni vechi și proiecte de infrastructură deja în derulare, nicio singură idee strategică pentru un viitor verde și curat al orașului”, a declarat Dominic Samuel Fritz.

Totodată, candidatul USR la Primăria Timișoara mai arată că raportul de 23.000 de euro nu spune nimic valoros nici despre adevărata situație actuală, nici despre ce s-a făcut, nici despre ce se va face pentru un aer mai sănătos. „După opt ani de politică anti-pietoni, anti-bicicliști și anti-copaci, domnul Robu nu are nimic de oferit timișorenilor decât un document de copy-paste la suprapreț”, semnalează Fritz.

Dominic Samuel Fritz a mai anunțat că intenționează să trimită mai multe propuneri Primăriei Timișoara. Asta în condițiile în care timișorenii au timp să facă observații până în data de 21 ianuarie, însă acestea pot fi trimise doar prin poștă. Astfel, candidatul USR la Primăria Timișoara susține că va solicita o măsurare a calității aerului mult mai precisă și fiabilă, chiar și cu alte sisteme, nu doar prin intermediul stațiilor oficiale ale Ministerului Mediului.

De asemenea, Dominic Samuel Fritz spune că „avem nevoie de o strategie de mobilitate urbană cu totul altfel, care prioritizează transportul în comun în toată zona metropolitană și care transformă Timișoara într-un oraș în care vrei să mergi pe jos sau cu bicicleta. Timișoara, orașul florilor, trebuie să redevină un oraș verde, în care spațiile verzi și copacii sunt considerate o resursă pe care trebuie să o protejăm. Avem nevoie de o perdea forestieră la marginea orașului, iar Bega trebuie să devină un coridor verde pentru Timișoara și dincolo de ea. Puține lucruri sunt așa de evidente și profund umane ca nevoia omului de aer curat. Merităm o administrație care ia asta în serios și nu se ascunde în spatele unor hârtii scumpe, dar fără valoare, doar ca să bifeze o cerință a legii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.