Pianistul Teo Milea are parte de o recunoaștere inedită într-unul din orașele lui de suflet „de acasă“: o pictură murală realizată de artistul Marian Truțulescu pe o casă din Reșița, după o fotografie de Sabin Cercel.
Teo Milea s-a născut în data de 21 aprilie 1982 la Chișineu Criș și a început să cânte la pian la vârsta de 6 ani la Liceul de muzică „Sabin Drăgoi” din Arad. A urmat cursurile Facultății de Muzică, de la Universitatea de Vest din Timișoara, iar după absolvirea facultății a făcut parte din câteva trupe de jazz, precum Horea Crișovan Quartet sau The Trumpet Sound, împreună cu care a cântat în diferite cluburi și festivaluri . În iulie 2012 a lansat la Timișoara albumul „on white… and black keys“, iar trei ani mai târziu a lansat albumul „Open Minds” și a părăsit România în data de 22 octombrie 2015, stabilindu-se definitiv la Toronto (Canada). În cele ce urmează, am realizat un interviu cu Teo, în care am aflat care este starea sa de spirit după cinci ani petrecuți în Canada, cum a primit vestea imortalizării sale pe o casă din Reșița și care sunt planurile sale de viitor în aceste vremuri incerte.
– Cum ai primit vestea că vei fi imortalizat pe o casă din…Reșița?
În data de 22 iunie 2020 am primit un mesaj de la bunul meu prieten din Reșița, pictorul Marian Truțulescu, în care îmi povestea despre un proiect superb al primăriei Reșița. O serie de picturi murale pe câteva case de pe o stradă care se reabilitează. Pentru că tare îndrăgește muzica mea, a ales o fotografie cu mine, făcută de dragul meu prieten Sabin Cercel, într-un concert susținut la Filarmonica „Banatul” în Timișoara. Mi-a prezentat trei variante din care să alegem câștigătoarea și urma să o prezinte primăriei Reșița. I-am spus că nu doresc să intervin în actul creației lui și îl invit pe el să decidă varianta preferată, opera de artă aparținându-i în totalitate. Nu m-a lăsat până nu am ales și eu varianta mea preferată, care a coincis cu cea aleasă de el. După câteva zile mi-a scris tare bucuros că proiectul a fost foarte apreciat și aprobat de primarul Ioan Popa și colegii dumnealui și că în toamnă urmează să înceapă lucrarea.
Trebuie să recunosc că în toată nebunia de anul acesta am și uitat de acest minunat proiect care mă onorează, iar acum câteva zile m-am trezit cu niște poze de la Marian. Începuse lucrarea pe casa din colțul intersecției străzii Bielefeld cu Bulevardul Revoluția din Decembrie, iar săptămâna aceasta urmează să o finalizeze. În cursul acelei zile am mai primit câteva fotografii de la prieteni din Reșița care au trecut întâmplător prin zonă și l-au imortalizat pe Marian pictând. Relația mea cu Reșița și cu reșițenii este una aparte. Încă de la primul concert m-am simțit ca acasă, iar muzica mea a fost primită cu foarte multă căldură și dragoste acolo. Deși nu am crescut pe acele meleaguri simt că fac parte din acea comunitate, iar de acum înainte voi fi prezent în orașul de pe Bârzava, datorită lui Marian, în fiecare zi alături de cel mai bun prieten al meu, pianul.
– Care sunt planurile tale muzicale în aceste vremuri incerte?
De când a început deranjul acesta cu virusul am încetat să îmi mai fac planuri pe termen lung. Urma să am un an foarte fain, cu concerte fixate în New York, Atlanta, Chicago, Toronto, Montreal, Trieste plus multe altele care erau în discuții avansate, dar pe care, la fel ca toți colegii mei de branșă, le-am amânat până la o dată pe care nimeni nu o poate prezice momentan.
Așadar am ales să mă bucur de fiecare zi și să apreciez fiecare clipă, pentru că în continuare văd partea plină a paharului și îmi fac Rai din ce am.
Mi-am dedicat timp pentru învățarea unui nou stil de a preda pianul, pentru că din luna martie am întrerupt orele fizice cu elevii mei și am trecut doar pe online. Spun cu bucurie că deși îmi era teamă de această schimbare, în loc să scadă calitatea <<brigăzii de pianiști>>, din contră, a crescut. Am câștigat 11 premii cu cei mici în luna septembrie în competițiile de pian din Toronto. Trebuie să recunosc că toată schimbarea aceasta mi-a prins foarte bine, deoarce acum nu mai am granițe în predat și ca urmare elevii mei nu mai sunt doar din orașul în care locuiesc, ci și din România și America, și cine mai știe de prin ce tări voi mai avea în viitor. Pentru că sunt încrezător că într-un curând nu foarte îndepărtat lucrurile vor reveni la un normal în care să ne putem revedea din nou în sălile de concerte, compun în continuare și pregătesc piese noi care se vor regăsi pe cel de-al 3 lea album al meu. Iar pentru că îmi este foarte dor de publicul meu și pentru că nu le-am mai cântat de mai bine de șase luni, duminică, 1 Noiembrie, ora 12:00 (Toronto) / 19 (România) am să le dau întâlnire la un concert live pe pagina mea de Facebook, direct din sufrageria mea muzicală. Bucuria lor este că toată lumea va prinde un loc în față, iar tristețea mea că nu le voi putea auzi aplauzele, care tare îmi lipsesc.
– Zilele acestea s-au împlinit cinci ani de când te-ai mutat definitiv la Toronto. Cum ai trecut prin această perioadă, care-s plusurile și minusurile?
Când mă opresc din treburile zilnice și mă gândesc că au trecut deja cinci ani de când am pus pentru prima dată piciorul pe acest tărâm parcă nu îmi vine să cred că s-au scurs așa de repede. Doar când mă uit la poze îmi dau seama că atunci când am venit aveam mai mult păr negru pe cap decât am azi. Însă viața își urmează cursul ei oriunde aș fi.
N-aș putea spune că au fost ani ușori, dar nici grei. Când ai trecut de 30 de ani nu mai e atât de simplu să te muți ca la 18. Chiar și o mutare de la Timișoara la București poate să creeze un ușor disconfort pentru prima perioadă, darămite să pleci pe un continent nou unde nu cunoști pe nimeni și să îți creezi un drum. Îți ia ceva timp să înțelegi noul nou, să începi să te identifici cu locul, să cunoști orașul, posibilitățile lui, să-ți faci cunoștințe noi și să-ti creezi un confort, dar atâta timp cât ai dorința de a învinge nimic nu este imposibil.
În cei cinci ani simt că am crescut calitativ în interpretare și mi-am conturat și mai bine stilul compozițional. Am descoperit pe aceste meleaguri că am o mare pasiune de a da mai departe învățăturile mele despre pian și materiile muzicale adiacente lui. Îmi aduc aminte în Timișoara fiind, că refuzam toate cererile de a preda pianul, dar aici lucrurile s-au schimbat și trebuia să pornesc de undeva. Așa că mi-am întemeiat brigada mea de pianiști și am început să predau în stilul în care am fost învățat la rându-mi, fără să fiu constrâns de a urma unele reguli cu care nu aș fi fost de acord.
Plusuri și minusuri sunt peste tot, loc perfect nu cred că există pe lume. Depinde doar de noi cum ne creem realitatea în care dorim să trăim. N-am locuit în Monte Carlo, dar cred că și acolo poți găsi minusuri. Canada este o țară nouă care acum se formează, nu are istoria, cultura și omogenitatea pe care o au țările din Europa, dobândite în sute de ani, dar are deschiderea de a învăta de la fiecare care îi pășim pe plai și se îngrijește de fiecare în parte.
Tuturor emigranților ne este dor de casă, de locurile în care am crescut, de familie, de prietenii, dar fiecare avem ritmul lui și propriul sistem de adaptare și de reușită. Acum că mobilitatea ne este îngrădită, parcă dorul este și mai mare, dar sunt încrezător că am să vă revăd curând și am să vă cânt cu o dragoste și o apreciere și mai mare, pentru că pe mine această perioadă m-a apropiat și mai mult de oameni. Îmi doresc din tot sufletul să pot să aduc bucurie în viețile celor din jurul meu prin ceea ce am fost înzestrat să fac. Până la proxima, vă îmbrățișez virtual și vă doresc să rămâneți sănătoși și optimiști și vă mai invit să vă bucurați de tot ceea ce aveți!
