Apariția noului stadion și a noii săli polivalente va schimba total fața...

Apariția noului stadion și a noii săli polivalente va schimba total fața unei zone din Timișoara. Fritz: „Aceste proiecte vor arăta că putem să colaborăm bine, consiliul județean, consiliul local și primăria”

0
DISTRIBUIȚI

Proiectele pentru un nou stadion și o nouă sală polivalentă vor aduce cu ele și o schimbare totală a zonei unde se află acum arena „Dan Păltinișanu”.

„Săptămâna trecută am avut o discuție lungă cu Alin Nica despre ce vrem să facem în zona Olimpia, despre stadion, despre sala polivalentă. Sunt două obiective care vor fi construite de CNI. Stadionul, după cum știți, aparține CJT, sala polivalentă aparține de primărie. Și pentru Alin Nica, și pentru mine este clar că aceste investiții trebuie văzute împreună, și că tot arealul din jurul stadionului și sălii polivalente trebuie regândit. Acolo cu siguranță o să avem niște străzi noi, trebuie să ne gâdnim la alte funcțiuni, hotel, parcări, spații publice, spații verzi, și o să intrăm într-un proces de planificare pentru toată această zonă. Tocmai pentru că CNI face doar clădirea, construcția în sine, și nu tot ce este în jur, dar asta va transforma tot cartierul, și e important să avem o viziune integrală. Cred că aceste proiecte vor arăta că putem să colaborăm bine, consiliul județean, consiliul local și primăria”, a spus primarul Dominic Fritz în cadrul conferinței de presă săptămânale.

Edilul-șef consideră că este foarte important ca orașul pe care îl conduce să fie bine auzit „la centru”, astfel că în această săptămână va avea mai multe întâlniri, la București, cu factori de decizie din noul guvern.

„Am vorbit de un obiectiv finanțat de CNI, asta înseamnă că Timișoara depinde și de relațiile bune cu Bucureștiul, și mă bucur că pot merge săptămâna asta la București pentru o serie de întâlniri.


Voi avea o întâlnire cu domnul prim-ministru Sorin Cîțu, cu domnul vicepremier Dan Barna, cu ministrul Dezvoltării Atilla Cseke, cu ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, cu ministurl Culturii, ministrul Economiei, ministrul Fondurilor Europene, tocmai pentru a discuta anumite proiecte strategice pentru Timișoara și pentru a mă asigura că Guvernul României are o înțelegere clară asupra priorităților noastre. Cu siguranță voi discuta și situația actuală, pentru centrele de vaccinare. Va trebui să am niște discuții și pentru Colterm, soluții pe termen lung, dar și despre datoriile pe care le au la ANAF și cum putem să eficietnizăm companie. Voi discuta despre Capitala Culturală, despre infrastructura sanitară în Timișoara, noul spital municipal, un proiect mare, centrul de oncologie și vom vorbi și despre Spitalul de Copii. Un alt subiect despre care voi vorbi cu ministrul Transporturilor este magistrala de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Din păcate, proiectul actual prevede, și nu știu dacă toată lumea conștientizează asta, un traseu care traversează Timișoara de la est la vest pe o lungime de 11 kilometri, dintre care cam 5 kilometri prin mijlocul orașului. Proiectul prevede o dublare a liniei existente, și ce e foarte important pentru noi, dacă acolo trece tot traficul de marfă pe acest coridor, cred că asta va scădea foarte mult calitatea vieții în Timișoara. O soluție minimă ar fi o centură feroviară la nord de oraș, ca măcar să nu treacă traficul de marfă prin oraș”, a mai spus edilul-șef.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.