Se scumpește căldura și apa caldă pentru timișorenii abonați la Colterm

Se scumpește căldura și apa caldă pentru timișorenii abonați la Colterm

0
DISTRIBUIȚI

 

Explozia prețurilor la combustibil impune și o majorare a prețurilor la Colterm. Primăria Timișoara susține că face toate eforturile pentru ca facturile timișorenilor să crească cât mai puțin.

„Consiliul de Administrație al Colterm a stabilit, în baza metodologiei Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și având în vedere explozia neprevăzută a tarifelor la energie, un preț actualizat de facturare a MWh, ce va fi prezentat în următoarea ședință a Consiliului Local Timișoara. În baza calculelor economice și cerințelor legale, acest nou preț este de 851,27 de lei MWh.


Întrucât subvenția acordată de Primăria Timișoara este la maximum permis de lege, de 207,27 de lei/MWh, inclusiv TVA, prețul local al energiei termice facturată populației ar trebui să crească de aproape trei ori, ajungând la 644 lei/MWh, inclusiv TVA”, a transmis municipalitatea.

„Criza mondială a energiei, dar și poziția economică vulnerabilă a Colterm, rezultatul anilor de administrație dezastruoasă, obligă compania să crească prețul de facturare, care nu poate fi sub cel de producție. Asta este realitatea cifrelor, pe care nu o putem schimba. Este evident că timișorenii racordați la sistemul centralizat nu pot suporta facturi majorate de trei ori la energia termică și de aceea prețul final îl vom stabili în urma ședinței Consiliului Local Timișoara”, a declarat, vineri, primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Potrivit reprezentanților municipalității, în aceeași situație cu Timișoara se află și alte 26 de orașe din țară, care au sisteme de termoficare centralizate și care sunt nevoite acum să adapteze prețurile de facturare la noile tarife ale combustibililor. De aceea, azi, Asociația Municipiilor din România a transmis o scrisoare Guvernului, semnată de 27 de primari, prin care a cerut ajutorul Executivului pentru a trece peste această criză energetică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.