
Politehnica Timişoara, varianta feminină din Liga I, a făcut un transfer în plin sezon. Sara Câmpean este noul portar al alb-violetelor.
Câmpean este cea mai promiţătoare jucătoare în vârstă de 18 ani, pe acest post, din ţară, şi e titularul României U19.
A debutat şi la naţionala mare, într-un amical cu Malta şi a venit la Politehnica Femina liberă de contract, după ce a fost legitimată la „U” Olimpia Cluj.
„Sunt fericită că pot să încep un capitol nou alături de Politehnica Timișoara. Am ales acest club pentru că își dorește să facă performanță, are obiective pe termen lung și am încredere că le vom atinge. Am venit aici să dau totul pentru a ajuta echipa și abia aștept debutul în tricoul Politehnicii”, a declarat Sara Câmpean.
Mâine, Politehnica Femina are un meci important de campionat pentru a-şi păstra şansele de a ajunge în play-off. Acasă, de la ora 11.00, pe „Ştiinţa”, cu Univ. Galaţi. Timişorencele sunt pe 7 cu 10 puncte, la două puncte distanţă în spatele echipei din Arad.