p>

Pompierii militari arădeni au avut de furcă dimineața cu problemele cauzate de Codul galben de ninsori. Astfel, aceștia au intervenit pe mai multe drumuri din județul Arad pentru a îndepărta arbori căzuți pe carosabil.
Ninsorile însemnate cantitativ și stratul consistent de zăpadă au cauzat probleme iar pompierii militari arădeni au intervenit în această dimineață pe: DN 79 – A, între localitățile Gurahonț și Gura Văii, pe DJ 708, intre localitățile Gurahonț și Secaș și pe DJ 707, între localitățile Julita și Mădrigești pentru degajarea unor copaci cazuri pe carosabil.
Autoritățile subliniază că avertizarea meteorologică este valabilă până astăzi, 27 februarie, ora 15.00.