
Un tânăr din Reşiţa a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a îmbrâncit o femeie, căreia i-a furat poşeta, ieri, pe o stradă din municipiu.
Poliţiştii reşiţeni au fost sesizaţi duminică, în jurul orei 12.53, de faptul că o femeie a fost agresată și deposedată de poșetă, pe strada Aleea Gladiolelor din municipiu.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce femeia în vârstă de 75 de ani se deplasa pe stradă, un bărbat care purta glugă pe cap a îmbrâncit-o. Bătrâna a căzut, lovindu-se la nivelul feței iar atacatorul i-a sustras poșeta și a dispărut într-o direcție necunoscută.
„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat ieri, un bărbat de 27 de ani, din Reșița, bănuit de comiterea faptei. Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate”, informează IPJ CS.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, urmând a fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița pentru dispunerea de măsuri legale.