
Polițiștii hunedoreni au depistat în ultimele zile mai multe persoane care conduceau autovehicule fără a avea acest drept sau în stare de ebrietate.
Astfel, la data de 17 aprilie, în jurul orei 16:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Crișcior au oprit pentru control un autovehicul care circula din direcția Abrud-Brad, fiind condus de un bărbat da 31 de ani, din comuna Bucuresci.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autovehiculul condus nu figurează ca fiind înmatriculat în circulaţie.
Tot luni, în jurul orei 15:00, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza municipiului Petroşani, autoturismul condus de o femeie în vârstă de 34 de ani, din Petrila. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că, în cazul femeii, exercitarea dreptului de a conduce autovehicule a fost suspendat (permisul de conducere al acesteia figurând ca fiind reținut).
În weekend, sâmbătă, în jurul orei 19:40, poliţiştii au oprit în trafic, pe DJ 706A, în comuna Băița, un bărbat de 63 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot în weeekend, duminică, în jurul orei 04:40, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe bulevardul Decebal, din Deva. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Deva, a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,43 mg/l, alcool pur în aerul expirat.